Joi s-a împlinit o lună de când, conform calendarului anunţat, ar fi trebuit să fie finalizate lucrările de modernizare a străzii Ana Ipătescu, una dintre cele mai importante artere din Valea Oraşului. Ana Ipătescu este în aceeaşi stare deplorabilă în care era şi pe 10 septembrie: o bucată - reabilitată, o bucată decopertată, şi o alta acoperită doar de pietriş. Şi nu e singura lucrare abandonată din oraş. Îi ţine de urât drumul de acces la Parcul Industrial, rămas neasfaltat, dar considerat de autorităţi „practicabil”, ceea ce nu se poate spune şi despre strada Ana Ipătescu. Ambele lucrări ar fi trebuit să fie executate de SC Super A Plus K SRL Galaţi, numai că firma şi-a cerut insolvenţa în instanţă. Deocamdată, ambele investiţii se află, spun autorităţile, în „stand by”, adică au înţepenit. Primăria se teme că va fi obligată să reia procedura licitaţiei pentru finalizarea acestor lucrări, caz în care străzile vor fi gata la anul... şi, sperăm noi, nu şi „la mulţi ani”!
Strada Ana Ipătescu şi drumul spre Parcul Industrial, lucrări finalizate... la anul şi la mulţi ani! Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Mesaje de susţinere ale liberalilor gălăţeni, pentru noul prim-ministru desemnat Al cui jucător... o fi președintele Nicușor? Gălățeanca Daria Hărăbor, absolventă de Harvard: „Păstrez în suflet ideea de a mă întoarce să schimb ceva în România” Poza zilei. Tramvaie și vatmani, trași pe dreapta de săptămâna trecută Cum se transformă Sala Sporturilor. Renovare cu bani europeni
Mai multe din această categorie:

