Ionel Borcea, administrator special al SC Drumuri şi Poduri

Ionel Borcea, administrator special al SC Drumuri şi Poduri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Omul de afaceri Ionel Borcea, directorul general al cunoscutului Complex Pibunni din Galaţi, a fost desemnat administrator special al SC Drumuri şi Poduri SA, societatea din subordinea Consiliului Judeţului adusă în pragul falimentului şi care, în prezent, se află în procedură de reorganizare.

Ionel Borcea ne-a declarat că una dintre preocupările sale este ca drumarii să îşi încaseze salariile restante de mai bine de patru luni şi să creeze un echilibru între creditori, angajaţi şi Consiliul Judeţului.

„Sunt reprezentantul acţionarului şi trebuie să supraveghez în ce condiţii se desfăşoară activitatea insolvenţei, dar şi ce şanse sunt ca societatea să fie reorganizată. Mă voi implica pentru a găsi o cale de a uşura situaţia oamenilor şi a creditorilor. Una dintre preocupări este ca oamenii să încaseze salariile restante. Sperăm să reuşim să achităm salariile fără să apelăm la vânzări de active, ci din venituri. Mă preocupă liniştea care trebuie aşternută în cadrul societăţii şi crearea unui echilibru”, ne-a declarat administratorul special al societăţii.

Citit 3672 ori Ultima modificare Marți, 19 Noiembrie 2013 14:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.