La numărătoare: Cine a plătit pentru apa caldă şi căldura gălăţenilor

La numărătoare: Cine a plătit pentru apa caldă şi căldura gălăţenilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*  În 2013, Apaterm a plătit facturile emise de Electrocentrale cu bani proveniţi în proporţie de 59 la sută din bani publici şi de doar 41 la sută de la asociaţii

Potrivit informaţiilor furnizate de Apaterm, valoarea facturilor emise de Electrocentrale Galaţi pentru energia termică furnizată în anul 2013, inclusiv pentru apa de adaos şi penalităţile de întârziere din aceeaşi perioadă, a fost de 76.126.320,73 de lei, la care se adaugă factura de avans pentru ianuarie 2014, emisă în decembrie 2013, în sumă de 5.000.000 de lei.

Această factură în avans nu reprezintă consumul lunii ianuarie 2014, ci o partea a acestuia şi a fost determinată de solicitările Romgaz către SC Electrocentrale SA. Deci, în total, CET a cerut 81.126.320,7 lei. Apaterm a efectuat, în contul energiei termice furnizată de Electrocentrale Galaţi, plăţi în sumă totală de 81.096.919,35 de lei.

Conform Apaterm, la această sumă de peste 81 milioane de lei, bugetul local a contribuit cu 21.038.709,60 de lei (26 la sută), reprezentând subvenţia pentru diferenţa de preţ şi cu 9.000.000 de lei (11 la sută), sume reprezentând acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului către populaţie.

Bugetul de stat a pus la bătaie 10.000.000 de lei (12 la sută) pentru cheltuieli de combustibil, la care a adăugat ajutoare de căldură acordate populaţiei cu venituri reduse - 7.964.319,35 de lei (10 la sută).

Încasările directe de la clienţii societăţii se ridică la 33.093.890,40 de lei, reprezentând 41 la sută din valoarea facturii plătite.

Facturile vin, facturile vin...

Apaterm nu a reuşit încă să acopere factura lunii decembrie 2013. A achitat avansul de 5.000.000 şi încă 5.568.460 de lei, dar mai are de plată restul, până la 14 milioane de lei. Cert este că pentru a acoperi factura pe primele trei luni de iarnă ale anului trecut (43.319.230 de lei) Apaterm a plătit până în iunie, inclusiv!

Detalierea facturilor 2013 o puteţi vizualiza în continuare:

              

 

Facturi emise pentru productia in luna

Factura Fiscala

Nr. / data

Valoare factura aferenta lunii

-lei

Valoare plati + compensari

-lei

Ianuarie 2013

130 095 / 06.02.2013

16.461.787,63

6.668.371,66

Februarie 2013

130 178 / 11.03.2013

14.114.800,92

8.554.389,45

Martie 2013

130 239 / 05.04.2013

12.742.643,01

9.775.711,62

Aprilie 2013

130 327 / 16.05.2013

2.967.535,91

8.220.164,41

Mai 2013

130 372 / 06.06.2013

130 378 / 10.06.2013

1.912.388,94

329.751,32

6.826.581,80

Iunie 2013

130 404 / 03.07.2013

1.865.920,88

4.272.596,26

Iulie 2013

130 457 / 07.08.2013

1.637.620,91

4.490.000,00

August 2013

130 511/04.09.2013

1.252.593,16

1.770.564,33

Septembrie 2013

130 563/07.10.2013

1.818.799,91

1.837.266,04

Octombrie 2013

130 616/06.11.2013

 

2.455.119,68

5.792.381,72

Noiembrie 2013

130672/05.12.2013

4.408.335,84

7.320.431,11

Decembrie 2013

130683/18.12.2013- avans decembrie

5.000.000,00

5.000.000,00

 

140016/08.01.2014 -regularizare decembrie

9.159.022,62

5.568.460,95

Ianuarie 2014

130683/18.12.2014 – avans ianuarie 2014

5.000.000,00

5.000.000,00

TOTAL

-

81.126.320,73

81.096.919,35

 

     

 

 

 

Citit 1915 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Ianuarie 2014 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.