Peste 1.100 de petiţii la Prefectură, în 2013

Peste 1.100 de petiţii la Prefectură, în 2013
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai puţin de 1.123 de petiţii au fost înregistrate anul trecut la Prefectura Galaţi, cu circa 10 la sută mai mult faţă de anul 2012, se arată într-un raport al Instituţiei Prefectului pe anul trecut. Dintre cele 1.123 de petiţii, 231 vizează solicitări la legile fondului funciar şi retrocedări de bunuri preluate abuziv de regimul comunist, 17 au constituit sesizări privind infracţiuni contra patrimoniului, două au constituit sesizări privind acte sau fapte de corupţie, asimilate corupţiei sau în legătură cu corupţia, o sesizare privind infracţiuni contra persoanei, o sesizare privind tulburarea liniştii publice şi alte infracţiuni sau contravenţii, 227 au reprezentat revenire cu aceeaşi problemă, iar 644 au reprezentat diferite cereri.

Din totalul de 1.123 petiţii înregistrate în anul 2013 au fost rezolvate în termenele prevăzute de lege 953 de petiţii, restul fiind în curs de soluţionare. „În cadrul audienţelor acordate de conducerea instituţiei s-au prezentat 60 de persoane din care 47 persoane au depus memorii. Din totalul petiţiilor înregistrate în cadrul audienţelor, 30 au fost soluţionate, restul fiind în curs de soluţionare”, precizează reprezentanţii Prefecturii.

Citit 798 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Ianuarie 2014 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.