USL S-A RUPT/ PNL a decis IEŞIREA DE LA GUVERNARE

USL S-A RUPT/ PNL a decis IEŞIREA DE LA GUVERNARE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din formaţiune. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a votat împotriva ruperii USL. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că miniştrii PNL şi-au anunţat, practic, demisiile politice, urmând ca până miercuri la ora 12 miniştii, secretarii de stat şi şefii de agenţii aparţinând formaţiunii să-şi depună demisiile scrise.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că decizia de a ieşi de la guvernare nu a fost uşor de luat, nu a fost una dorită, dar a fost luată cu un vot covârşitor.

 

Declaraţiile lui Antonescu:

- Situaţia din USL nu mai putea continua. Ni s-a părut cinstit să nu prelungim un festival al ipocriziei, ci să avem curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat: USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem.

- Miniştrii noştri şi-au anunţat demisia din punct de vedere politic. Miniştrii, secretarii de stat şi şefii de agenţii liberali, adică demnitarii partidului, vor demisiona, practic, până miercuri la 12.00, când îşi vor depune demisiile scrise la secretariatul Guvernului.

- Îi cerem lui Victor Ponta să-şi dea demisia. Victor Ponta a primit mandatul şi apoi învestitura ca prim-ministru în fruntea unui guvern al USL din care şi liberalii făceau parte, în urma unui vot al românilor "copleşitor majoritar", cu un program politic la care şi liberalii au avut contribuţia lor. Reacţia firească a lui Victor Ponta, în condiţiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacţie uzuală într-o democraţie ar trebui să fie demisia domniei sale. S-ar face consultări la Cotroceni, dar asta nu este problema noastră, iar apoi, pe criterii de majoritate parlamentară, Ponta ar avea şansa să obţină un nou mandat. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci PNL va rămâne în opoziţie. (...). Cetăţenii României trebuie să ştie că suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate

- PNL este un partida care ştie în momentele decisive să-şi apere demnitatea şi interesul politic.

- Alegătorilor le cer iertarea pentru că nu am putut să ducem la capăt un proiect în care PNL a investit mult şi în care am crezut mult.

- Este posibilă depunerea unei moţiuni de cenzură

în situaţii cum ar fi creşterea cotei unice ori desfiinţarea acesteia, sau adoptarea legii amnistiei, el menţionând însă că opoziţia trebuie să folosească acest instrument cu chibzuinţă.

Citit 1479 ori Ultima modificare Marți, 25 Februarie 2014 23:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.