Trei milioane de euro pentru refacerea infrastructurii după inundaţii/ CNI demarează lucrările în judeţul Galaţi
Foto: Foto: Corina Dobre

Trei milioane de euro pentru refacerea infrastructurii după inundaţii/ CNI demarează lucrările în judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Proiectul Companiei Naţionale de Investiţii vizează 13 comune gălăţene, afectate grav de inundaţii, dar şi cinci drumuri judeţene, care se află într-un stadiu avansat de degradare


Lucrările ce vor fi demarate, cel mai probabil, în luna aprilie, vizează refacerea drumurilor comunale, a podurilor, podeţelor, rigolelor, precum şi a drumurilor judeţene, distruse de inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra judeţului nostru în toamna anului trecut, atunci când, de altfel, şi-au pierdut viaţa şi nouă persoane, printre care un copil. Investiţiile se ridică la 11.334.770 de lei (fără TVA), conform Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), dintre care 1.021.940 de lei reprezintă bani alocaţi pentru cheltuieli neprevăzute. Conform fişei de date lansată pe SEAP de CNI, 776.830 de lei s-au alocat pentru proiectare şi asistenţa tehnică a proiectului, iar restul de peste 9,5 milioane de lei (fără TVA) sunt rezervaţi pentru lucrări de execuţie.

La Gohor şi Fârţăneşti merg cei mai mulţi bani

În urma evaluărilor din teren, făcute anul trecut de către reprezentanţii CNI, Compania Naţională de Investiţii a prevăzut în proiect, defalcat, sume de bani pentru fiecare dintre cele 13 localităţi afectate grav de inundaţii, ce vor fi direcţionate pentru refacerea căilor de comunicaţii. Conform documentaţiei lansate pe SEAP, la Gohor şi Fârţăneşti vor fi investiţi cei mai mulţi bani: 808.080 de lei (dintre care 72.860 de lei alocaţi pentru cheltuieli neprevăzute), respectiv 790.860 de lei (dintre care 60.160 de lei pentru cheltuieli neprevăzute). Lucrările ce vor fi executate în comuna Băneasa au fost estimate la 492.180 de lei, în Costache Negri – 615.190 de lei, Cudalbi – 670.820 de lei, Folteşti – 667.280 de lei, Jorăşti – 379.220 de lei, Măstăcani – 317.860 de lei, Rediu – 576.900 de lei, Suceveni – 701.800 de lei, Smulţi – 643.660 de lei, Târgu Bujor – 332.800 de lei, în timp ce pentru comuna Vlădeşti CNI a prevăzut, conform proiectului, 275.670 de lei.

Aproape două milioane de lei pentru DJ 242D

Dintre cele cinci drumuri judeţene care vor beneficia de lucrări de reabilitare, DJ 242D (Băneasa-Suceveni-Rogojeni, care asigură accesul localnicilor la Târgu Bujor şi face legătura între DJ 242B şi DN 26) i-a fost alocată cea mai mare sumă de bani: 1.901.120 de lei. DJ 242B (limita judeţului Vaslui-Bereşti, care asigură legătura judeţului Galaţi cu judeţul Vaslui şi accesul localnicilor către oraşul Bereşti) beneficiază de o finanţare de 207.470 de lei, DJ 251 (Tecuci-Galaţi) – 180.270 de lei, DJ 251G (Vârlezi-Corni-Valea Mărului, care asigură legătura între DN 24D cu DJ 251) – 847.570 de lei, DJ 242H (Târgu Bujor-Rădeşti, care asigură legătura DJ 242 – DJ 242A) – 926.020 de lei.

Cine trage lozul câştigător?

Conform informaţiilor noastre, procedura privind desemnarea celui care va pune mâna pe contractul de peste trei milioane de euro (cu TVA) se află pe ultima sută de metri. Lucrările vor fi executate, cel mai probabil, de constructorii Vega şi SC Lemacons SRL Tuluceşti, iar de proiectare se va ocupa SC Europroiect SRL Focşani, cele trei societăţi asociindu-se pentru a veni cu o ofertă, singura, de altfel, care a fost depusă în cadrul licitaţiei. Conform CNI, lucrările de execuţie vor dura cinci luni de zile, iar contractul prevede sancţiuni de 1.000 de lei şi 3.000 de lei pe zi pentru întârzieri ale rapoartelor privind evoluţia lucrărilor şi activităţile pe şantier.

Citit 1903 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Martie 2014 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.