Impozitul forfetar = peste un milion de şomeri!

Impozitul forfetar = peste un milion de şomeri!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Ne-a costat… dar n-am minţit” * Liberalii atacă reducerile  bugetare *

Preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a prezentat ieri poziţia partidului său faţă de ordonanţa Guvernului de rectificare bugetară negativă: „Am depus o serie de amendamente, urmează ca marţi, 28 aprilie, acestea să se dezbată în plenul Camerelor reunite”.

Preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, deputatul a declarat ieri că PNL solicită menţinerea bugetului actual al Ministerului Educaţiei, Cercetării – pentru continuarea investiţiilor începute, al  Ministerului Apărării – pentru respectarea angajamentelor internaţionale, al Ministerului Mediului – care are probleme chiar în zona noastră cu cursurile râurilor, de exemplu.

Liberalii sunt împotriva „reducerii cu peste 8.000 de miliarde [lei vechi] a bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti pentru cheltuieli de personal în Învăţământ! Şi, dacă reţin bine, cred că peste 200 miliarde [lei vechi] la nivelul judeţului Galaţi”.

PNL are şi amendamente pe marginea introducerii impozitului forfetar: ”Noi suntem net împotrivă, căci introducerea acestui impozit va afecta peste 100.000 de întreprinderi mici şi mijlocii  şi poate duce la peste un milion de şomeri până la sfârşitul acestui an”.

Liberalii sunt pregătiţi să depună o moţiune de cenzură, în cazul în care amendamentele nu vor trece.

Dobre a mai spus că toamna trecută liberalii au avertizat că nu pot creşte salariile în Învăţământ cu 50 la sută: „Ne-a costat în plan electoral, în schimb n-am minţit oamenii, aşa cum au făcut cei care acum guvernează. Mai mult, cred că, dacă rămânea aşa cum era prevăzut de noi, la întâi ianuarie mai era o creştere de nouă la sută. Dacă nu cumva o tăiau ei…”

Citit 901 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.