Portofelele politice ale Galaţiului

Portofelele politice ale Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Pentru al partidului bine, dau şi haina de pe mine”, aşa se pare că au gândit câţiva dintre politicienii gălăţeni. Comparând veniturile din declaraţiile de avere pe 2008, cu sumele plătite ca de donaţii şi cotizaţii la partide, am putea crede că unora abia le-au mai rămas bani să plătească întreţinerea şi coşul zilnic.

Dar să nu le plângem de milă. Declaraţiile de avere cuprind, potrivit legii, veniturile realizate în ultimul an fiscal încheiat. Poate politicienii despre care vorbim au beneficiat de o creştere spectaculoasă a veniturilor începând din aprilie 2008.

Haideţi să vedem împreună cine sunt aleşii care, la prima vedere, şi-au înjumătăţit veniturile pentru bugetul partidului.

Donaţii mari cu bani puţini

În iunie 2008, consilierul local PNL Mihai Manoliu  (foto 1) declara venituri anuale de 36.462 de lei. În noiembrie 2008, politicianul, candidat la Parlament, a oferit PNL o donaţie în valoare de 32.000 de lei. Ori s-a descurcat să trăiască din restul de 4.462 de lei, ori a reuşit să găsească şi alte surse de completare a veniturilor. Vom afla, cu siguranţă, în declaraţia de avere pe 2009.

Nu-l putem trece cu vederea pe senatorul PNL Paul Ichim. Chirurgul a scris, în declaraţia de avere de la finele lui 2008, că veniturile sale adunate din medicină şi din indemnizaţia de consilier judeţean sunt de 48.774 de lei. Ichim a reuşit să plătească PNL, în 2008, o cotizaţie de 8.800 de lei dar şi o donaţie de 36.400 de lei. Adică, în total 45.200 de lei.

Pare greu de crezut că a reuşit să se întreţină şi să-şi plătească şi rata pentru un credit de 170.000 de lei la o bancă, dintr-un venit anual de aproape 3.000 de lei. Misterul se va elucida când vom vedea declaraţia de avere pe acest an.

Cu bani mai mulţi a rămas liberalul Vasile Pârlog, directorul Prefecturii. Politicianul a contribuit la bunăstarea partidului cu 45.200 de lei (cotizaţie plus donaţie), dintr-un venit de 60.000 de lei.

Viceprimarul liberal Mircea Cristea reprezintă o mostră de chiverniseală politică şi financiară. În 2007, Cristea a oferit cea mai mare cotizaţie din tot PNL Galaţi - 21.300 de lei, sumă destul de mare dacă avem în vedere că venitul său pe 2007 (potrivit declaraţiei de avere completate în iunie 2008) a fost de 38.253 de lei. În 2008, liberalul s-a mărginit la o cotizaţie de 5.500 de lei. 

Totul pentru partid

La PD-L, singura politiciană căreia donaţia către partid i-ar fi putut crea probleme este deputata Carmen Axenie. Proaspăta doamnă parlamentar spune în declaraţia de avere de la finele anului 2008 că are venituri de 20.600 de lei. Suma de 12.300 de lei donată PD-L i-ar fi putut crea oarece dificultăţi dacă nu a avut şi alte surse de venit.

La polul opus se află senatorul Marius Necula. Parlamentarul a dăruit partidului 45.370 de lei pe post de cotizaţie şi donaţie, dar se poate spune că-şi permite, din moment ce declaraţia de avere precizează la capitolul venituri o sumă de 196.704 de lei.  

Paradoxuri social-democrate

La PSD, senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă nu s-a uitat la bani când a fost vorba de binele partidului. Politicianul figurează cu o cotizaţie pe 2008 în valoare de 23.500 de lei, în condiţiile în care declaraţia sa de avere completată în decembrie 2008 cuprinde un venit de 30.240 de lei, dar şi un credit de 700.000 de lei care trebuie plătit.

Deputatul PSD Florin Pâslaru (foto 2) a oferit cea mai mare donaţie din toată filiala gălăţeană, după deputatul Viorel Ştefan, care e campionul absolut al generozităţii. Pâslaru a donat PSD 88.900 de lei. Probabil că vom afla cum a reuşit din declaraţia de avere pe 2009, pentru că potrivit declaraţiei de avere din 12 decembrie 2008, nu dispunea de aceşti bani. În anul fiscal 2007, politicianul a avut un venit de 24.000 de lei, din care a trebuit să plătească şi un credit la bancă, de 160.000 de lei.

În schimb, pentru Viorel Ştefan, donaţia 154.000 de lei la care s-a adăugat o cotizaţie de 9.700 de lei a fost un mizilic dacă luăm în seamă sursele de venit din declaraţia de avere: 59.643 de lei indemnizaţia parlamentară şi 530.000 de lei dividende.

O treime pentru PC

Directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Răzvan Avram (foto 3), şi-a dat aproape o treime din leafa de director la PC. Politicianul figurează în scriptele partidului cu 9.375 de lei oferiţi PC, din 28.991 de lei – salariu. Noroc că mai are în plus 7.778 de lei indemnizaţia de consilier local.

Doar pentru Eugen Durbacă, liderul PC, cotizaţia de 8.065 de lei n-a fost deloc prea mare. Politicianul a câştigat, potrivit declaraţiei de avere 16.560 de lei din pensie şi 46.032 de lei din indemnizaţia de CJ.

Aşteptăm cu interes noile declaraţii de avere ale politicienilor pentru a elucida sursele unor donaţii atât de generoase.

Citit 1218 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.