Strategia străzilor din Galaţi, în dezbatere publică. Mobilitate urbană, pe banii BERD

Strategia străzilor din Galaţi, în dezbatere publică. Mobilitate urbană, pe banii BERD
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Printr-un anunţ postat pe portalul Primăriei, autorităţile invită reprezentanţii societăţii civile şi persoanele interesate, joi, 26 martie, între orele 10,00-12,00, la Parcul de Soft, la dezbaterile publice privind elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru municipiul Galaţi. După cum v-am mai informat, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), de la care Primăria Galaţi a împrumutat o sută de milioane de lei pentru investiţii, s-a oferit să suporte costurile realizării unui plan de mobilitate, adică a unei hărţi a străzilor şi a tipului de trafic pe care îl suportă, astfel încât să nu se mai ajungă la situaţiile de azi, în care străduţe înghesuite sunt afectate de traficul greu. În baza acordului de finanţare cu BERD şi a contractului de consultanţă încheiat între Primărie şi compania Eptisa România SRL, va fi realizat acest plan.

Scopul întâlnirii de joi este de a se identifica problemele legate de mobilitate şi trasarea unor linii generale de acţiune pentru elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă. Tot joi, între orele 13,00-15,00, în acelaşi loc şi pe acelaşi subiect, va fi organizată şi o întâlnire la care sunt invitate autorităţile, instituţiile şi organizaţiile din Galaţi.

Citeşte şi: Cum va arăta Galaţiul în următorii ZECE ani

Citit 12454 ori Ultima modificare Marți, 24 Martie 2015 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.