Pentru a patra oară în acest mandat (a cincea dacă ţinem seama şi de mandatul fostului primar Dumitru Nicolae) aleşii locali au ridicat mâna pentru mult-promisul şi necesarul drum de legătură între bulevardul Dunărea şi strada Victor Vâlcovici, care va trece prin curtea Poliţiei de Frontieră. De această dată, aleşii au modificat hotărârea votată în august 2014 - pe care au mai modificat-o o dată şi în noiembrie - privind iniţierea procedurii legale pentru trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Galaţi a unei părţi din imobilul "Sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi”. Este vorba de preluarea terenului necesar pentru realizarea arterei de legătură, dar şi a drumului de completare a străzii de Centură spre bulevardul Dunărea pentru optimizarea traficului spre şi dinspre Brăila. Autorităţile fac aceste demersuri pentru că au nevoie de hotărârea de Guvern pentru preluarea terenului, numai că apar tot felul de întârzieri birocratic.
Acuzaţii
„Uitaţi-vă cât durează un proiect de hotărâre la care ne-am dat silinţa cum nu se poate mai mult! De doi ani de zile! Uitaţi cum se mişcă lucrurile! Acesta este încă un semn că nimic nu funcţionează, totul este blocat la nivel guvernamental. Şi asta ştiţi de ce? De teamă! Nimeni nu vrea să mai semneze, şi suflă şi-n iaurt! Asta ca să nu ne înjure lumea atât de mult pe noi că, dom’le, ne mişcăm atât de greu. Am făcut tot ceea ce ni s-a cerut, tot timpul, cu celeritate! Dar, din păcate, abia acum suntem în faza finală a proiectului”, le-a explicat primarul Marius Stan aleşilor locali.
Condiţii
Prin modificarea apărută faţă de cele patru hotărâri anterioare, Guvernul îşi ia măsuri că nu ne dă terenul degeaba: „Dacă în termen de 5 ani de la trecerea în domeniul public al municipiului Galaţi nu se finalizează proiectul de investiţii sau nu se respectă scopul pentru care imobilul a fost trecut în domeniul public al municipiului Galaţi, acesta revine de drept în domeniul public al statului”, se arată în noua hotărâre votată de aleşi.
Dacă nu va apărea o nouă modificare, iar Guvernul ne va da „binecuvântarea”, şoseaua care va străbate curtea Poliţiei de Frontieră va avea doar două benzi în loc de patru, pentru că, în caz contrar, ar fi fost necesară demolarea unei clădiri pe care Primăria ar fi trebuit să o reconstruiască.
Citeşte şi: Cum va arăta Galaţiul în următorii ZECE ani