Aleşii locali ai PNL acuză: Şedinţele de îndată ale CL Galaţi, nejustificate

Aleşii locali ai PNL acuză: Şedinţele de îndată ale CL Galaţi, nejustificate
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Consilierii locali ai PNL şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la numărul „nejustificat” de mare, în opinia acestora, a şedinţelor de îndată în care s-a întrunit Consiliul Local Galaţi, atât în cursul acestui an, cât şi anul trecut.

Aleşii liberali au arătat că, potrivit legii, „şedinţele de îndată se organizează în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului”, iar „ordinea de zi se aduce la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau orice alt mijloc de informare”, prevederi legale care nu sunt respectate la nivelul Consiliului Local.

„De la începutul anului, am fost convocaţi de patru ori în şedinţă de îndată, pe diverse teme, atât referitoare la cofinanţarea unor proiecte, concesionarea unor cabinete, inclusiv preluarea punctelor termice de către Calorgal. Chiar dacă erau teme foarte importante, nu necesita abordarea lor în şedinţe de îndată. În şedinţe de îndată pot fi încadrate acele teme care privesc situaţiile de necesitate, de calamitate, care nu au putut fi prevăzute, care necesită convocarea în regim de urgenţă a Consiliului Local. Acest tip de şedinţă împiedică analiza şi dezbaterea reală a proiectelor”, a declarat consilierul PNL Viorel Trif.

Mihail Bucatanschi (PNL) a atras atenţia că anumite hotărâri adoptate de Consiliul Local, în cadrul acestor şedinţe, ar putea fi declarate ilegale de organismele de control. „Ne trezim apoi că vine Curtea de Conturi sau alt organism de control şi constată că nu ştiu ce hotărâri am adoptat noi şi nu sunt tocmai în regulă”, a afirmat consilierul PNL.

Liberalii consideră că de vină pentru aceste convocări, a căror legalitate este pusă sub semnul întrebării, sunt funcţionarii publici. „N-aş putea să vă spun concret care este motivul, pentru că aceste şedinţe de îndată le elaborează secretarul general al Primăriei şi aparatul Primăriei. Este posibil ca funcţionarii, direcţiile din Primărie să nu-şi facă treaba corespunzător, să nu anticipeze necesităţile care apar în fiecare lună şi, ca să poată să iasă din încurcătură - că se blochează dacă nu anticipează corect nişte acţiuni, atunci inventează această manieră de rezolvare. Nu este tocmai legal. Cineva trebuie să îşi asume răspunderea dacă nu şi-a făcut treaba (...) Au avut loc discuţii şi cu primarul. Şi primarul, săracul, nu poate să schimbe mentalitatea la nivel de funcţionari publici. Nu poţi să localizezi exact defecţiunea. Există o tendinţă de a lăsa lucrurile de azi pe mâine şi, la un moment dat, apare o criză şi trebuie să încerci să o rezolvi."

Aleşii PNL au afirmat că anul trecut Consiliul Local s-a întrunit în opt şedinţe de îndată, în timp ce în 2015, până la această dată, au fost organizat patru şedinţe de acest fel.

Citit 1701 ori Ultima modificare Duminică, 07 Iunie 2015 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.