UNDĂ VERDE pentru DRUMUL PRIN CURTEA Poliţiei de Frontieră. Care este TERMENUL IMPUS de Guvern pentru finalizarea acestei STRĂZI

UNDĂ VERDE pentru DRUMUL PRIN CURTEA Poliţiei de Frontieră. Care este TERMENUL IMPUS de Guvern pentru finalizarea acestei STRĂZI
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

* Iniţiată încă din 2005, artera de legătură dintre bulevardul Dunărea şi strada Victor Vâlcovici va putea fi, în sfârşit, realizată * Galaţiul a obţinut suprafaţa de teren necesară pentru a-şi croi drum prin curtea Poliţiei de Frontieră, dar o poate pierde dacă nu realizează strada în cinci ani!


După cinci solicitări ale Consiliului Local, prima formulată în 2005, celelalte în perioada 2013-2015, Guvernul României a binevoit, în sfârşit, să ne transmită suprafaţa de teren de care Primăria Galaţi are nevoie pentru a realiza un drum de acces prin curtea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

"Hotărârea de Guvern este primul pas pe care Primăria municipiului Galaţi l-a făcut pentru realizarea drumului care va face legătura între intrarea în oraş, prin zona Trecere Bac, DN 2B şi Drumul de Centură. Va fi, practic, o arteră care va devia tot traficul greu dinspre Trecere Bac spre Centură. După trecerea efectivă a terenului respectiv în proprietatea municipiului Galaţi, vor fi demarate procedurile legale de implementare a proiectului (studiu de fezabilitate, proiectare, licitaţie de atribuire a lucrărilor)", ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu.

Guvernul a impus, însă, un termen pentru a realiza investiţia, altfel ne ia pământul înapoi. "Dacă în termen de cinci ani de la trecerea în domeniul public al municipiului Galaţi nu se finalizează proiectul de investiţii sau nu se respectă scopul pentru care imobilul a fost trecut în domeniul public al municipiului Galaţi, acesta revine de drept în domeniul public al statului", a fost condiţia pe care aleşii au acceptat-o şi au transpus-o într-o hotărâre de Consiliu Local.

Istorie zbuciumată

Despre realizarea acestui drum prin curtea Poliţiei de Frontieră aţi citit de nenumărate ori în ziarul "Viaţa liberă". Aşa cum am mai spus-o, primul care a încercat să facă acest lucru a fost primarul Dumitru Nicolae, care, în 2005, a iniţiat o hotărâre de Consiliu Local privind preluarea terenului necesar pentru amenajarea drumului. Şi a aşteptat ca şi Guvernul să fie de acord. Degeaba! Demersul a rămas uitat până în 2013, când primarul Marius Stan a iniţiat un altul, de preluare a suprafeţei respective, iar un an mai târziu, în 2014, încă unul, modificat la finele anului şi răsmodificat în martie 2015! Ceea ce diferă de la un proiect la altul este modul de formulare a solicitării: vrem pământ ca să facem un drum de care avem nevoie pentru a decongestiona traficul. Nici măcar bani nu s-au cerut, pentru că toate cheltuielile vor fi suportate de la bugetul local.

Sprijinul lui Oprea

În realizarea acestui drum, primarul Marius Stan s-a bazat pe sprijinul şefului său de partid, ministrul Gabriel Oprea. Şi dacă, anul trecut, când a trecut la UNPR, primarul considera că transferul terenului va fi o formalitate, iată că realitatea l-a contrazis. În luna martie, la ultima modificare a hotărârii de Consiliu Local prin care se solicita accesul prin curtea Poliţiei de Frontieră, primarul a spus revoltat: "Uitaţi-vă cât durează un proiect de hotărâre la care ne-am dat silinţa cum nu se poate mai mult! Doi ani de zile! Uitaţi cum se mişcă lucrurile! Acesta este încă un semn că nimic nu funcţionează, totul este blocat la nivel guvernamental. Şi ştiţi de ce? De teamă! Nimeni nu vrea să mai semneze, suflă şi-n iaurt! Asta ca să nu ne înjure lumea atât de mult pe noi, că, dom’le, ne mişcăm greu. Am făcut tot ceea ce ni s-a cerut, tot timpul, cu celeritate! Dar, din păcate, abia acum suntem în faza finală a proiectului".

Suntem în luna iunie şi, în sfârşit, Guvernul ne-a dat “liberă trecere” prin curtea Inspectoratului de Frontieră.

Potrivit primarului Marius Stan, şoseaua care va străbate curtea Poliţiei de Frontieră va avea doar două benzi în loc de patru, pentru că, în caz contrar, ar fi fost necesară demolarea unei clădiri. "Venim din partea de nord a oraşului pe patru benzi, expropriind şi de la Piaţă până în Brăilei (strada Traian), şi ieşim pe patru benzi până în Faleză, iar din Faleză să ieşim pe patru benzi până înspre Brăila, prin curtea Poliţiei. Într-adevăr, acolo se strangulează puţin drumul, la două benzi", a spus mai demult Marius Stan.

Foto Bogdan Codrescu

Citit 3543 ori Ultima modificare Vineri, 12 Iunie 2015 19:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.