Peste 200 de asociaţii REFUZĂ CONTRACTELE CALORGAL. Oamenii spun că nu vor să mai plătească apă rece la preţ de caldă

Peste 200 de asociaţii REFUZĂ CONTRACTELE CALORGAL. Oamenii spun că nu vor să mai plătească apă rece la preţ de caldă
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

* Ce reclamă un preşedinte de asociaţie din Galaţi


Chiar dacă în municipiul Galaţi furnizarea de apă caldă a fost reluată, mai bine de 200 de asociaţii de proprietari, dintre cele aproape 660 dependente de sistemul centralizat, încă refuză să semneze contractele cu noul distribuitor de apă caldă şi căldură. Printre acestea se numără şi Asociaţia nr. 282, din cartierul I.C. Frimu, care deserveşte 16 scări de bloc, cu nu mai puţin de 304 de apartamente în componenţă. Cătălin Zaharia, preşedintele acesteia, a depus deja la sediul Calorgal o listă cu obiecţiuni, pe care aşteaptă să le expună de altfel şi verbal reprezentanţilor noii societăţi de termoficare, în cadrul unei întâlniri la sediul acesteia. Cătălin Zaharia ne-a spus că, în cazul în care Calorgal nu-şi va lua angajamentul că va duce la îndeplinire cererile membrilor asociaţiei şi nu se va conforma, contractul nu va fi perfectat.

Ce aşteptări au gălăţenii

Ca şi în cazul altor asociaţii de proprietari, cea din I.C. Frimu cere Calorgal să rezolve problema recirculării apei, astfel încât locatarii să nu mai plătească cantităţi impresionante de apă rece la preţ de apă caldă, rezultată din minutele bune ce se scurg de fiecare dată când aşteaptă să facă un duş. În acest sens, preşedintele Asociaţiei nr. 282 va încerca să impună Calorgal ca, în cazul în care locatarii vor aştepta mai mult de două minute până când pe ţevi va curge apă caldă, atunci proprietarul apartamentului să aibă posibilitatea să refuze 25 la sută din valoarea facturii emise de către distribuitorul de apă caldă şi căldură.

Totodată, Cătălin Zaharia ne-a spus că a solicitat Calorgal să asigure o temperatură optimă constantă a apei calde de cel puţin 60 de grade Celsius. În acelaşi timp, preşedintele asociaţiei critică şi costul gigacaloriei, mai mare decât în anii precedenţi, în condiţiile în care, spune acesta, costul aburului livrat de ArcelorMittal este mult mai mic în comparaţie cu cel al gazului livrat de către Romgaz către CET pentru producerea de agent termic primar. Cătălin Zaharia şi-a exprimat nemulţumirea şi cu privire la faptul că, potrivit documentelor pe care asociaţiile le încheie cu Calorgal, după parafarea convenţiilor individuale de plată, asociaţiile vor calcula facturile, însă banii vor fi achitaţi direct în contul distribuitorului. „Eu, asociaţie, fac calculul, fac listele de plată, iar banii se duc către ei. Atunci, eu percep un anumit procent în contul serviciilor noastre.”

Totodată, Asociaţia 282 va solicita Calorgal încheierea unui contract pe o perioadă de un an de zile, fără drept de prelungire automată. Acestea sunt însă doar câteva dintre obiecţiunile aduse contractului Calorgal, anexelor şi actelor adiţionale.

„Dacă acceptăm acest contract, în forma înaintată, acceptăm de fapt aceeaşi Mărie - Apaterm, dar cu altă pălărie - Calorgal. Vom merge doar pe un acord scris foarte clar şi foarte bine, nicidecum pe promisiuni. Am făcut un sondaj în rândul locatarilor. Din 301 persoane, cărora le-am explicat ce înseamnă acest contract, doar 13 au fost de acord cu semnarea lui”, ne-a spus preşedintele Asociaţiei 282.

AFLĂ cât te costă montarea centralei termice şi ce paşi trebuie urmaţi

Citit 5512 ori Ultima modificare Miercuri, 12 August 2015 13:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.