PD-L Galaţi, supervizat de Videanu

PD-L Galaţi, supervizat de Videanu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul PD-L Galaţi, deputatul Mircea Toader (foto), a scăpat de „decapitare” la fel ca şi ceilalţi opt colegi ai săi care au obţinut cele mai proaste rezultate la alegerile europarlamentare.

Biroul Permanent Naţional al PD-L a decis luni să nu dizolve conducerile celor nouă filiale codaşe, pentru că nu se mai pot reorganiza până la campania prezidenţialelor. În schimb, ele vor fi puse sub "supravegherea specială" a unui ministru.

PD-L Galaţi va fi supravegheată de către Adriean Videanu, care se va ocupa şi de filiala Argeş. Ministrul Videanu va efectua mai multe deplasări în Galaţi pentru a verifica organizaţia.

Cert este că nimeni nu va fi sancţionat pentru rezultate. La scrutinul din 7 iunie pentru Parlamentul European, cele mai slabe rezultate au fost înregistrate de PD-L la Galaţi, Vaslui, Vrancea, Iaşi, Teleorman, Brăila.

La Galaţi, PD-L a obţinut doar 26,95 la sută, cu 15 procente mai puţin decât Alianţa PSD+PC. Mai mult, chiar dacă am aduna voturile democrat-liberale cu scorul obţinut de Eba, am constata că PD-L Galaţi rămâne tot în urma aliaţilor PSD+PC cu aproape 12 procente.

A doua oară

Nu e prima dată când rezultatele slabe ale PD-L Galaţi cutremură conducerea filialei PD-L Galaţi. Imediat după alegerile locale, Mircea Toader a fost demis pentru rezultatele slabe.

Cârma judeţenei PD-L Galaţi a fost o vreme în mâna lui „Pinalti”, Gheorghe Ştefan, primarul  municipiului Piatra Neamţ, pentru ca în final să treacă la Eduard Finkelstain, primarul Tecuciului. După ce a fost o vreme prim-vicepreşedinte, Mircea Toader a fost reconfirmat în funcţia de lider.

Pentru că nu am reuşit să obţinem de la Mircea Toader o declaraţie legată de „supervizorul Videanu”, pentru că politicianul era prins în şedinţa BPN, l-am întrebat pe deputatul Mihai Boldea cum comentează supravegherea de la centru.

„Din punctul meu de vedere, supravegherea de la centru este binevenită pentru că sunt probleme la nivelul organizaţiei. Punctul slab al filialei PD-L Galaţi este că suntem prea blânzi cu PSD”, ne-a declarat Boldea.

Citit 1105 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.