Cătălin Cristache, vicepreşedinte al Mişcării Populare la nivel naţional

Cătălin Cristache, vicepreşedinte al Mişcării Populare la nivel naţional
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Cătălin Cristache, preşedintele filialei locale a Mişcării Populare, este unul dintre cei 10 vicepreşedinţi ai partidului la nivel naţional. Acesta a fost ales sâmbătă, în cadrul Congresului formaţiunii politice, când fostul preşedinte al României Traian Băsescu a devenit oficial liderul Mişcării Populare la nivel naţional.

"Aşa cum spuneam la încheierea mandatului, am îngenuncheat sistemul, dar nu l-am înfrânt definitiv. Şi am o datorie de onoare, să rămân alături de un partid până când vechile structuri nu vor mai influenţa viaţa şi deciziile politice şi economice. Să nu credeţi că întâmplător am avut parte de două suspendări. Am reuşit pentru că nu am făcut niciodată compromisuri pe sub masă, cu nimeni!”, a afirmat Traian Băsescu.

Citit 2779 ori Ultima modificare Duminică, 25 Octombrie 2015 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.