EFECTUL COLECTIV/ Premierul Victor Ponta a demisionat. Reacţiile politicienilor gălăţeni

EFECTUL COLECTIV/ Premierul Victor Ponta a demisionat. Reacţiile politicienilor gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Premierul Victor Ponta a demisionat din funcţie ca urmare a celor mai ample mişcări de protest din ultimii 25 ani. Peste 25.000 de oameni au ieşit în noaptea de marţi spre miercuri, 3 - 4 noiembrie, pe străzile Bucureştiului, căror li s-au alăturat manifestanţi şi din alte oraşe ale ţării, pentru a-şi exprima revolta faţă de un sistem public ce a făcut posibilă tragedia soldată cu zeci de morţi şi răniţi de la Clubul Colectiv. Manifestanţii au solicitat demisia premierului Victor Ponta, a prim-vicepremierului Gabriel Oprea, precum şi a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone”, dar şi reformarea clasei politice şi eliminarea corupţiei din administraţia publică.

Demisia lui Victor Ponta a fost precedată de o declaraţie a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în care acesta arăta că premierul îşi va depune mandatul ca urmare a unei discuţii „despre situaţia actuală, despre ce s-a întâmplat în zilele trecute şi ce s-a întâmplat aseară”.

Ulterior, în declaraţia sa publică, Victor Ponta a arătat: "Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există în cadrul societăţii şi dorinţa din nou legitimă de a avea responsabilităţi mai mari decât cele ale patronilor de la firma respectivă. Oamenii simt nevoia de mai mult şi ar fi o mare greşeală din partea mea să ignor acest lucru. Nu vreau şi nu cred că este corect să las această responsabilitate nici în seama celor care au fost în teren, nici pe seama primarilor, secretarilor de stat, miniştrilor, sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl aşteaptă şi evident, începând cu ziua de astăzi, îmi depun mandatul de prim-ministru, implicit, şi al Guvernului României şi fac acest lucru pentru că în anii în care am făcut politică, rezist la orice bătălie cu adversarii politici, niciodată însă nu mă bat cu oamenii şi cred că ar fi o mare greşeală şi cred că am avea toţi de suferit".

Premierul demisionar Victor Ponta a mai precizat că actualul Cabinet îşi va îndeplini atribuţiile până la formarea noului Guvern, în urma discuţiilor dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, şi partidele parlamentare. Potrivit art.110 din Constituţie, Guvernul al cărui mandat a încetat prim demisia prim-ministrului "îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern".

Victor Ponta s-a lansat în cariera politică beneficiind de protecţia premierului Adrian Năstase, în perioada căruia a şi ocupat prima funcţie publică importantă, cea de şef al Corpului de Control al Guvernului. Victor Ponta a fost şi deputat de Gorj, iar după eşecul lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale a reuşit să preia, în 2010, şi conducerea PSD. Ulterior a devenit şi copreşedinte al USL. Din 2012 a devenit prim-ministru, poziţie din care, în 2014, a candidat în alegerile prezidenţiale, pierdute, însă, în faţa lui Klaus Iohaniss. De numele lui Victor Ponta se leagă şi o serie de scandaluri de notorietate, precum cel privind plagiatul tezei de doctorat, obstrucţionarea votului românilor din străinătate în timpul alegerilor prezidenţiale, precum şi acuzaţiile de corupţie, fals şi trafic de influenţă în afacerile cu Casa de Avocatură Şova şi Asociaţii.

Aferent demisiei lui Victor Ponta, odată cu demisia Guvernului îşi pierde funcţia de ministru şi Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, chiar dacă acesta a evitat să-şi asume vreo responsabilitate politică pentru tragedia de la Colectiv. De asemenea, la scurt timp după demisia lui Ponta, ca rezultat al presiunii străzii şi-a anunţat demisia şi Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone”.

Misiunea de a se forma o nouă coaliţie guvernamentală nu va fi una uşoară, mai ales în condiţiile în care această coaliţie trebuie să răspundă şi aşteptărilor cetăţenilor privind reformarea sistemului public. Dacă tentativele de formare a unui nou Guvern vor eşua, atunci preşedintele trebuie să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri anticipate.

Unanimitate de opinii. PSD Galaţi susţine poziţia lui Dragnea

Liderii PSD Galaţi nu au fost de găsit ieri. Tot ceea ce am putut afla este că poziţia PSD Galaţi este cea exprimată de preşedintele Liviu Dragnea, în anunţul demisiei premierului Victor Ponta.

„Noi ne-am asumat împreună nişte principii la Congres. Am stabilit atunci că producem o ruptură totală de trecut, care înseamnă şi o ruptură totală de vechiul mod  de a face politică şi am stabilit că facem politică pentru oameni. Asta înseamnă că nu trebuie să nu fii surd sau orb când oamenii îşi strigă nemulţumiri şi dorinţe legitime în stradă. Am înţeles că unii parteneri de-ai noştri nu doresc să îşi asume nicio responsabilitate şi nu înţeleg că nu se mai poate face politică rupţi de societate, pentru că nu numai tinerii care au fost aseară în stradă cer lucrurile astea. Dacă ei nu îşi asumă, prim-ministrul a hotărât să îşi depună mandatul, pentru că nu se mai poate continua aşa. Nu ne putem juca! Din acest moment toţi actorii politici, partidele politice, preşedintele trebuie să găsim o soluţie pentru ca această ţară să rămână stabilă”, a declarat Liviu Dragnea, iar social-democraţii gălăţeni îi împărtăşesc opinia.

Opoziţia pare să facă un pas în spate. PNL solicită alegeri anticipate

Liderii opoziţiei nu s-au declarat suprinşi de decizia prim-ministrului Victor Ponta de a demisiona. Deputatul Victor Paul Dobre, copreşedintele PNL Galaţi, a afirmat că acest gest „era de aşteptat, având în vedere evenimentele care au avut loc”. Liberalii solicită alegeri anticipate, iar în acest sens vor purta o serie de discuţii cu liderii partidelor politice de la nivel central.

„Aceasta este soluţia cea mai bună: un Parlament nou, rezultatul opţiunii cetăţenilor şi un Guvern nou, rezultatul alegerilor. Opţiunea cea mai corectă este întoarcerea la popor”, ne-a declarat deputatul Victor Paul Dobre, copreşedintele PNL Galaţi.

Cristian Dima, copreşedinte ALDE: "Ponta a fost şi este un foarte bun prim-ministru"

„Nu toţi politicienii sunt corupţi! Toate ţările civilizate ale lumii sunt guvernate de politicieni. Nu fenomenul de stradă trebuie să guverneze, orice ţară civilizată are nevoie de predictibilitate şi de o previziune a fenomenelor economice şi politice. În general, fenomenele spontane şi de foarte mare amploare creează destabilizare pe piaţa financiară internaţională şi asta ar putea afecta România. Îngrijorarea mea este că banii sunt laşi, investiţiile fug repede din zonele nesigure. Ponta a fost şi este un foarte bun prim-ministru. Din punctul meu de vedere, aproape tot ce s-a angajat în 2012 că va face s-a realizat, a acceptat şi introdus şi măsurile liberale propuse de ALDE. Schimbarea lui Ponta trebuia să se facă în urma alegerilor democratice din 2016”, ne-a declarat Cristian Dima, copreşedinte ALDE Galaţi.

Tăcere în UNPR

Nici deputatul Eugen Chebac, preşedintele Organizaţiei Judeţene a UNPR, şi nici deputatul tecucean Laurenţiu Chirvăsuţă nu au fost de găsit pentru a-şi expune un punct de vedere cu privire la demisia premierului Ponta şi implicit căderea Guvernului, din a cărui coaliţie a făcut parte şi UNPR. Cei doi parlamentari nu au răspuns la telefon, deşi am încercat să îi contactăm în repetate rânduri.

Cum se poate ajunge la alegeri parlamentare anticipate

Alegerile anticipate în România nu pot fi organizate, potrivit Constituţiei, decât în cazul în care două propuneri de Executiv sunt respinse de către Parlament, dar aceasta este condiţie necesară, dar nu suficientă.

Mai exact, singura situaţie prevăzută de Constituţie pentru organizarea alegerilor anticipate este dizolvarea Parlamentului. Acest lucru se poate realiza, potrivit articolului 89 din Constituţie, doar "după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare" de către preşedintele României. Preşedintele "poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură".

Prin urmare, alegerile anticipate nu pot fi organizate, nici după respingerea în Parlament a două propuneri de Guvern, decât dacă preşedintele României solicită expres acest lucru, după întrunirea condiţiilor constituţionale.

Revoltă în PSD - DEMISIA lui BACALBAŞA, cerută chiar de un coleg de partid

Tragedia care a avut loc în clubul Colectiv din Bucureşti, vineri seară, a provocat un şoc naţional şi multă durere în sufletele românilor. Guvernul României a declarat doliu naţional pentru trei zile, începând cu data de 31 octombrie. Incidentul nefast nu a ocolit şi Galaţiul, tânăra gălăţeancă Valentina F, numărându-se printre victime. CLICK AICI pentru a afla MAI MULTE DETALII

VICTOR PONTA A DEMISIONAT. Opoziţia vrea ALEGERI ANTICIPATE. Cine este propus premier interimar
Citit 3576 ori Ultima modificare Luni, 09 Noiembrie 2015 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.