Aplicarea legii EUTANASIERII, amânată. CARE ESTE MOTIVUL

Aplicarea legii EUTANASIERII, amânată. CARE ESTE MOTIVUL
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

A trecut aproape o lună de când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins definitiv, pe 26 noiembrie, cererea ONG-ului Vier Pfoten de a suspenda normele de aplicare a Legii 258/2013, care permite eutanasierea câinilor fără stăpân. Cu toate că, la acel moment, Primăria a spus că, atunci când a fost aprobat în Consiliul Local pachetul legislativ privind gestionarea problemei câinilor fără stăpân, s-au stabilit toate căile de acţiune, încă lipseşte un împuternicit al primarului care să decidă eutanasierea fiecărui câine în parte. „Am avut o discuţie cu domnul primar, am înaintat o hârtie către Primărie, pentru că în tot angrenajul acesta pe care îl descrie legea, mai lipseşte o mică rotiţă, care este împuternicitul primarului, şi ni s-a promis că până în Crăciun vom avea o astfel de dispoziţie din partea Primăriei şi astfel să putem intra în linie dreaptă. Avem şi o hotărâre de Consiliu Local care îşi asumă un număr de câini pentru a fi găzduiţi”, a declarat, săptămâna trecută, directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu.

Cu toate acestea, desemnarea unui împuternicit a fost amânată pentru anul viitor. „Procedura este în lucru. Cel mai probabil decizia se va lua după Anul Nou”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu.

Reamintim că Primăria şi Ecosal vor să demareze tot de la anul lucrările de construire a unui nou padoc pe un teren de aproape un hectar, în zona Smârdan, unde ar putea fi cazaţi peste 600 de câini.

Citit 2057 ori Ultima modificare Joi, 24 Decembrie 2015 02:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.