Bani pentru electrificare în judeţ

Bani pentru electrificare în judeţ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* CJ Galaţi finanţează cu aproape 6 milioane de lei, iar patru primării cofinanţează *

Peste 6 milioane lei va costa electrificarea unor zone populate nou construite în judeţ, dar şi a unor locuri parcă uitate de Dumnezeu. Fondurile vor fi alocate de Consiliul Judeţului (CJ), cu o contribuţie mică a primăriilor din patru localităţi gălăţene.

În ultima sa şedinţă, CJ a aprobat completarea listei proiectelor prioritare în vederea finanţării în cadrul Programului „Electrificare 2007 – 2009”,  aprobată iniţial printr-o hotărâre din mai 2009  a CJ, privind alimentarea cu energie electrică a localităţilor neelectrificate şi înfiinţarea Unităţii de management al programului având drept scop finalizarea electrificării localităţilor urbane, rurale izolate şi a obiectivelor sociale dispersate.

Pe lângă nevoia de electricitate în cartiere noi, acolo unde s-a dat tinerelor familii pământ pentru construcţia de case, este vorba şi de zone izolate din judeţ. Peste 6 milioane de lei sunt alocaţi acum pentru programul care ar trebui încheiat în acest an şi este acum la nivel de studiu de fezabilitate.

Astfel, extinderea reţelei electrice în cartierul Cuza Vodă din Tecuci  va costa 889.000 lei, primăria locală contribuind cu 3 la sută la cheltuieli. Vor beneficia 352 de tecuceni, din 101 gospodării.

La Rediu, extinderea reţelelor de iluminat va costa peste 292.000 lei, primăria plătind aproape 7 la sută. Beneficiari – 115 gospodării, adică 450 de oameni.

La Nicoreşti se vor plăti aproape 950.000 lei, din care local se va acoperi 5 la sută, pentru  211 cetăţeni din 120 de gospodării.

Cea mai mare comunitate beneficiară este comuna Schela.  Pentru 626 de gospodării din Schela, adică 1.100 de suflete, se va plăti peste 4 milioane de lei, din care 3 la sută va fi contribuţia autorităţilor locale.

Citit 710 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.