Cum au făcut faţă autorităţile gălăţene PRIMEI NINSORI din această iarnă (FOTO)
Foto: Prima fulguială mai serioasă a sezonului a scos în stradă peste 30 de mijloace mecanizate şi 136 de angajaţi ai Ecosal

Cum au făcut faţă autorităţile gălăţene PRIMEI NINSORI din această iarnă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Iarna nu ne-a mai luat prin surprindere

Mobilizare generală pentru o palmă de zăpadă

Străzile din Galaţi nu s-au mai transformat în patinoare şi nici nu au mai fost blocate de prima ninsoare. Ce-i drept, fulguiala blândă, fără viscol şi în cantitate destul de mică nu a avut puterea să aştearnă "nămeţii" care să le dea de furcă pietonilor şi să transforme într-un calvar traficul auto din oraş. Cu toate acestea, de la primele ore ale zilei de marţi, 5 ianuarie, mijloacele de intervenţie au fost scoase pe străzile principale, astfel că, în jurul prânzului, după circa 20 de ore de ninsoare, omătul constituia o prezenţă destul de discretă doar pe carosabilele străduţelor mici şi pe trotuarele unde gospodarii sau agenţii comerciali nu apucaseră să scoată lopeţile.

"Am scos în stradă 12 tractoare cu lamă şi freză, opt sărăriţe, dintre care cinci ale Ecosal şi trei ale subcontractorilor, şase camioane cu lamă, tot de la subcontractori, opt motocultoare cu perie şi sărăriţe pentru trotuare. Ca efective umane, au fost alocaţi 136 de angajaţi, care au avut misiunea de a degaja staţiile mijloacelor de transport în comun şi trecerile de pietoni", a precizat Ionuţ Pucheanu, directorul Ecosal Galaţi. Conform unei informări a instituţiei citate, până ieri la prînz pe străzile din oraş au fost împrăştiate peste 300 de tone de sare şi material antiderapant, pentru evitarea formării poleiului.

Cu toate acestea, susţin responsabilii cu deszăpezirea în oraş, adevăratul test al iernii nu a fost încă dat. Cantitatea redusă de precipitaţii şi temperaturile în creştere şi-au adus şi ele un aport semnificativ la topirea zăpezii şi nu au turat la maxim motoarele instituţiilor angrenate în curăţarea străzilor. "Nu am trecut încă la programul de iarnă grea, pentru că nu a fost cazul. Rămânem cu arma la picior, având în permanentă sărăriţele pregătite ca, la o nouă eventuală ninsoare, să avem situaţia sub control", a completat şeful Ecosal.

Prima ninsoare nu a creat probleme nici în judeţ

Materialul antiderapant a ajuns doar în anumite zone

Prima cădere de zăpadă din acest an nu a produs blocaje pe drumurile publice din judeţul Galaţi şi nici nu a condus la izolarea vreunei localităţi, întrucât, în ciuda faptului că a nins întreaga noapte de luni spre marţi, stratul de zăpadă nu a depăşit trei-patru centimetri, după spusele unora dintre primarii din judeţ. Mai mult, temperaturile ceva mai ridicate, de luni şi de marţi, în comparaţie cu cele din primele zile ale anului, şi apariţia soarelui au făcut ca stratul de zăpadă depus să se subţieze considerabil încă din cursul dimineţii de ieri, după cum ne-au informat mai mulţi edili ai unor comune gălăţene.

Deşi primarii şi viceprimarii din Oancea, Frumuşiţa, Schela, Tudor Vladimirescu, Bereşti Meria, Nicoreşti, Negrileşti, Poiana, Scânteieşti, Piscu, Bălăbăneşti, Vârlezi şi Cerţeşti ne-au declarat la unison că nu s-au confruntat cu probleme din cauza ninsorii şi că au intervenit pentru deszăpezire, unii dintre edili nu au ratat prilejul de a-i "sancţiona" verbal pe reprezentanţii Consiliului Judeţului (CJ), nemulţumiţi că, în zona lor, firmele prestatoare nu au acţionat cu material antiderapant.

În aşteptarea nisipului de la CJ

Primarul din Scânteieşti, Ghiorghe Bute, ne-a declarat, marţi, 5 ianuarie, în jurul prânzului, că încă mai aştepta material antiderapant, compus din nisip şi sare, din partea CJ, pentru a acţiona pe drumul judeţean 261A. "Încă nu au ajuns cu materialul antiderapant la noi. Ne-au spus că ne trimit nisip şi sare şi să acţionăm noi, pentru că, ce-i drept, este mai convenabil aşa", ne-a spus alesul. Reprezentanţii Consiliului Judeţului ne-au declarat, în schimb, că este de datoria primarilor să solicite material antiderapant, cum este cazul altora care au făcut-o încă de acum o lună. Mai mult, solicitarea primarului Bute a sosit la CJ abia în cursul zilei de luni.

Şi primarii din Negrileşti, Poiana şi Cerţeşti au afirmat că utilajele de pe drumurile administrate de Consiliul Judeţului nu au acţionat cu material antiderapant în zona localităţilor în fruntea cărora se află. "Nu au acţionat nici de această dată, dar când credeţi că au făcut-o? DJ 240 străbate comuna noastră pe o distanţă de şapte kilometri, dar vorbim doar de ineficienţa managementului", ne-a spus Alexandru Fuică-Hasler, primarul din Negrileşti.

Primarul Daniel Cotoranu ne-a spus că, la Cerţeşti, autorităţile din comună au acţionat, pe DJ 240A, cu nisip şi sare din dotarea proprie, întrucât nici în zona amintită nu a fost distribuit material antiderapant de către CJ.

Reprezentanţii Consiliului Judeţului au afirmat, în schimb, că primarii nu au sesizat Comandamentul de iarnă, activat, prin Ordinul prefectului Dorin Otrocol, luni seară, la ora 22,00.

Potrivit Prefecturii, pentru prima dată, utilajele care acţionează pentru deszăpezire pe drumurile judeţene şi naţionale sunt monitorizate prin GPS direct din Centrul Operaţional al ISU.

AFLĂ unde poţi SEMNALA PROBLEMELE generate de VREME. ISU pune la dispoziţie două numere de telefon

Foto Mariana Constandache

Citit 4127 ori Ultima modificare Joi, 07 Ianuarie 2016 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.