Ce-au decis ALEŞII GĂLĂŢENI în privinţa valorificării deşeurilor. Spaniolii şi israelienii, interesaţi de GUNOAIELE noastre

Ce-au decis ALEŞII GĂLĂŢENI în privinţa valorificării deşeurilor. Spaniolii şi israelienii, interesaţi de GUNOAIELE noastre
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* S-a decis declanşarea procedurii de achiziţie a unor servicii de consultanţă, în vederea valorificării unei părţi din deşeurile colectate în Galaţi


Spaniolii de la Sustainable Waste Treament, care au făcut lobby, în şedinţa din noiembrie a Consiliului Local, pentru realizarea unei staţii de tratare, reciclare şi valorificare prin recuperare energetică a deşeurilor din municipiul Galaţi, nu sunt singurii interesaţi de gunoaiele oraşului. La ultima întrunire ordinară a aleşilor din 2015, am aflat că o companie de profil din Galaţi, împreună cu Telemenia Group din Israel, doresc să facă acelaşi lucru, dar nu au primit vreun răspuns din partea autorităţilor. Vestea bună este că aleşii au decis, în sfârşit, valorificarea deşeurilor.

"Nimeni n-a vândut gunoiul"

La începutul întrunirii aleşilor, Ion Dumitriu, consultant de mediu la o societate comercială care se ocupă de colectarea şi reciclarea deşeurilor reciclabile, a făcut public faptul că, pe masa Primăriei, a mai ajuns o propunere privind valorificarea gunoiului, rămasă fără răspuns. Îngrijorarea lui era dublată de faptul că, pe ordinea de zi a şedinţei, fusese anunţat un proiect de hotărâre privind "eliminarea deşeurilor menajere din municipiul Galaţi, prin valorificare energetică, de către un operator economic selectat în urma unei proceduri de dialog competitiv".

"Pe ordinea de zi se află un punct care se referă la iniţiativa înfiinţării unui centru de reciclare a deşeurilor prin cogenerare. Noi, împreună cu Telemenia Group din Israel, am depus o scrisoare de intenţie din 23 martie 2015, pe acelaşi subiect, şi nici până astăzi nu am primit niciun răspuns de la Primărie. Rugămintea mea, dacă luaţi în discuţie încredinţarea acestei investiţii, este să organizaţi o licitaţie de oferte, în care să participe toate părţile interesate, întrucât aşa se asigură o transparenţă şi o eficienţă economică corectă!", a declarat Ion Dumitriu.

Replica a venit din partea primarului Marius Stan: "Nu am găsit nicio firmă care să selecteze, să proceseze, să facă operaţiunile, tocmai acesta este scopul proiectului de hotărâre: vrem să identificăm un consultant care ştie totul despre acest subiect, să putem demara procedurile legale, care, probabil, vor duce, într-un final, la o licitaţie pentru gospodărirea gunoiului menajer şi producţia de energie termică, electrică, biogaz. Nimeni n-a vândut gunoiul, încă, nimănui!".

Aleşii au vrut licitaţie

La dezbaterea privind valorificarea deşeurilor, consilierul local independent Alin Mihai a pledat pentru organizarea unei licitaţii: "Felicit Primăria că a dat drumul la acest proiect. E o idee veche, sunt mai multe iniţiative care au rămas prin sertare, dar întrucât există foarte multe firme interesate de acest subiect, iar Primăria a cheltuit nişte bani, de-a lungul timpului, cu deplasări în Suedia, Italia, aş dori ca această achiziţie a serviciilor de consultanţă să se facă prin achiziţie publică, nu prin atribuire directă, să fie un consultant cât mai independent!".

Viceprimarul PSD Florin Popa a propus reformularea proiectului de hotărâre, iar iniţiatorul, consilierul local independent Gigel Caliga, a fost de acord. Astfel, aleşii au aprobat "declanşarea unei proceduri legale de achiziţie a unor servicii de consultanţă în vederea valorificării unei fracţii a deşeurilor colectate de pe raza municipiului Galaţi".

De ce era nevoie de această decizie

În raportul de specialitate al hotărârii adoptate se arată că, în prezent, în municipiul Galaţi, singura modalitate de valorificare o reprezintă colectarea selectivă, iar eliminarea se face prin depozitare. "Anual, în municipiul Galaţi cantitatea de deşeuri depozitate în depozitul de la Tirighina este de aproximativ 100.000 de tone. Depozitul conform de deşeuri a devenit operaţional în octombrie 2011 şi se apropie de 50 la sută din capacitate. Pentru a preveni o situaţie delicată în ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor, municipiul trebuie să găsească soluţiile viabile pentru a-şi acoperi obligaţiile legale şi cele asumate prin aderarea la UE. Legislaţia pentru fondul de mediu obligă municipalitatea la plata taxelor pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare de 80 de lei pe tonă în anul 2017 şi de 120 de lei pe tonă începând din 2018", se arată în document.

Potrivit raportului de specialitate, se doreşte o eliminare a deşeurilor şi o valorificare energetică a acestora prin producerea de energie electrică şi termică pe termen lung, cu reducerea impactului asupra mediului, colectarea şi transportul deşeurilor fiind asigurate, în continuare, de Ecosal.

Citit 3857 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Ianuarie 2016 00:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.