Trei proiecte de REABILITARE TERMICĂ au fost finalizate. La Galaţi, lucrări de mântuială pe bani europeni
Foto: Foto-arhivă "Viaţa liberă"

Trei proiecte de REABILITARE TERMICĂ au fost finalizate. La Galaţi, lucrări de mântuială pe bani europeni
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

* Atât directorul Direcţiei de Programe Europene a Primăriei, Costel Hanţă, cât şi preşedinţii de asociaţii au atacat iresponsabilitatea constructorilor


Trei dintre proiectele de reabilitare termică a blocurilor din Galaţi, prin fonduri europene, au fost finalizate oficial, miercuri, de către Primăria Galaţi. Este vorba de blocurile de locuinţe A7 şi A21 din Micro 16, reabilitate de SC Moviland Met SRL, în asociere cu Proconstrid SRL, contra sumei de 1,6 milioane de lei. Aceeaşi asociere a câştigat şi s-a ocupat şi de lucrările de anvelopare a blocurilor C11, C12 şi D8 din Ţiglina II, cu o ofertă de 2,1 milioane de lei. Cel de-al treilea proiect finalizat a vizat reabilitarea blocului L, din Micro 16, de care s-a ocupar SC Euroamcon SRL, cu 1,1 milioane de lei.

Valorile totale ale proiectelor, în care sunt incluse atât asistenţa tehnică a lucrărilor, consultanţa managerială, materialele publicitare, cât şi execuţia propriu-zisă, au fost: pentru blocurile A7 şi A21 - 2,8 milioane de lei, pentru blocurile C11, C12 şi D8 - 4,4 milioane de lei, iar pentru blocul L - 2,2 milioane de lei, din care 60 la sută au fost fonduri neranbursabile prin Programul Operaţional Regional, iar 40 la sută contribuţia Primăriei şi a asociaţiilor de proprietari, în procente diferite de la o asociaţie la alta.

Blocurile respective au beneficiat prin programul de creştere a eficienţei energetice de lucrări de izolare termică exterioară, de izolare termică pe casa scării, de înlocuire a tâmplăriei vechi cu tâmplărie de tip termopan, de termohidroizolaţie a teraselor/ acoperişurilor şi de reabilitate a conductelor de apă caldă şi căldură din subsol.

Constructori iresponsabili

Atât directorul Direcţiei de Programe Europene a Primăriei, Costel Hanţă, cât şi preşedinţii de asociaţii au atacat iresponsabilitatea constructorilor care au lucrat la proiectele cu pricina. "În marea majoritate a cazurilor, am avut de-a face cu nişte constructori uşor iresponsabili. S-au încheiat contractele în vară, iar primele două luni au fost lucrate la ralanti. A trebuit să insistăm, să organizăm conferinţe lunare, şedinţe operative pe şantier în fiecare săptămână, pentru a realiza progrese", a declarat Costel Hanţă.

"Lucrările au început târziu şi lasă de dorit. În multe locuri, s-a pus doar praf de piatră peste spumă. Praful de piatră nu asigură etanşeitatea, pentru că este poros. Dacă ar fi pus adeziv, ar fi fost etanş. Avem cazuri în care apa se prelinge pe lângă geam. S-au rezoltat câteva, dar s-ar putea să mai apară. Ştiu şi constructorii, ştiu şi cei din Primărie", a spus şi preşedintele Asociaţiei 257, Popa Aftene.

Potrivit city managerului Aurel Vlaicu, nu numai constructorii au creat probleme, ci şi proprietarii apartamentelor. "Locatarii nu înţeleg că trebuie să ne dea concursul. Au venit cu cereri, dincolo de caietul de sarcini şi proiectul tehnic, poate uneori îndreptăţite, dar vreau să înţeleagă că e spre binele lor să nu se pună de-a curmezişul", a spus city managerul.

Trebuie precizat că, pe lângă aceste proiecte, mai sunt încă două, care vizează reabilitarea blocurilor G10, X4 şi Y5, Y6, Y7, la care, însă, lucrările de reabilitare termică vor fi gata abia în vara anului viitor şi ne vor costa mai mult decât fusese estimat iniţial.

Citit 5149 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Decembrie 2015 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.