O nouă AUTOŞENILATĂ, în dotarea ISU Galaţi. Iată cât a COSTAT

O nouă AUTOŞENILATĂ, în dotarea ISU Galaţi. Iată cât a COSTAT
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi are, începând de marţi, 5 ianuarie, o nouă autoşenilată. Este vorba despre autoşenilata ARGO 8x8, achiziţionată de Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, care este destinată salvării de persoane din medii ostile vieţii, autospeciala fiind capabilă să traverseze chiar şi cursuri de apă, cu condiţia să nu fie valuri mari. "Vehiculul va fi folosit în special pentru salvarea pacienţilor din zone afectate de inundaţii, înzăpeziri sau zone izolate inaccesibile mijloacelor de transport convenţionale, până la primul punct medical de urgenţă, ambulanţă sau spaţiu special amenajat", ne-a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Preţul de achiziţie, cu tot cu peridoc, a ajuns la aproximativ 45.000 de euro.

Autoşenilata are în dotare un sistem de autotractare, o platforma pentru transport autovehicul, un GPS şi o instalaţie de avertizare optică şi acustică.  Cu ajutorul noii şelinate se pot transporta şase personae (522 de kilograme) sau un pacient pe targa şi echipajul aferent. "Este propulsată de un motor (termic pe benzină) de 750 cmc ce dezvoltă o putere de 31 CP şi un motor ambarcaţiune de 10 CP cu o autonomie de opt ore. Autoşenilata ARGO 8x8 are o greutate de 567 de kilograme şi poate atinge o viteză maximă de 30 km/h pe teren şi 5 km/h în apă, propulsată de motorul propiu, respectiv, 15 km/h, propulsată de motorul de ambarcaţiune", a explicat Eugen Chiriţă.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, autoşenilata va fi transportată la ISU Tecuci, pentru a se putea câştiga timp în cazul unor intervenţii. "Autoşenilata circulă cu o viteză mică, motiv pentru care trebuie transportată pe un peridoc. Ea va sta la Tecuci pentru a asigura intervenţiile din nordul judeţului. Dacă ar trebui să plece de la Galaţi şi nu de la Tecuci, intrevenţiile din nordul judeţului ar fi mult întârziate", a adăugat Eugen Chiriţă.

Aceasta este a doua autoşenilată achiziţionată de CJ Galaţi şi dată în folosinţă celor de la ISU. Prima a fost achiziţionată în urmă cu doi ani, când a fost cumpărat şi un snowmobile. Astfel, autorităţile nu vor mai avea scuze pentru a nu ajunge în timp util la oamenii aflaţi în nevoie, în orice zonă din judeţul nostru.

Citit 2685 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2016 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.