Ce are comun fazanul cu politica

Ce are comun fazanul cu politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deputatul Ciucă rămâne recunoscător şefului său de cabinet *

Floare rară recunoştinţa! Deputatul PC Bogdan Ciucă i-a făcut însă o surpriză şefului său de cabinet, locotenent-colonel în retragere Iancu Enache, oferindu-i flori la ultima conferinţă de presă.

Omul din spatele cabinetului parlamentar a ieşit astfel în faţă cu puţin înainte de a părăsi oraşul: se mută la Braşov cu familia. Deputatul pune pe seama şefului său de cabinet,  felul cum i-a primit pe cetăţenii veniţi în audienţă,  mare parte din succesul electoral care i-a adus şi victoria din primul tur la votul uninominal pentru funcţia de deputat.

„Vreau să-i mulţumesc public colegului meu nenea Iancu, cum îi spun eu şi-i spunem noi” – l-a luat parlamentarul pe nepregătite pe omul său. „Îmi cer scuze dacă n-am reuşit să-i arăt mulţumirea de fiecare dată. E un şef de cabinet pe care şi l-ar dori oricine, de la preşedinte de stat, ministru, parlamentar…”

Ciucă i-a înmânat două diplome: din partea biroului său parlamentar, pentru „cele mai bune rezultate din toate birourile parlamentare” (diplomă care… nu a trecut de data asta prin mâna şefului de cabinet) şi din partea grupului parlamentar PC.  

„M-aţi luat pe nepregătite… Trăiesc aceeaşi emoţie şi bucurie ca atunci când dl deputat a împuşcat primul fazan şi juca în jurul lui: «Nene Iancu, l-am luat, nene Iancu, l-am luat!»” – şi-a amintit maestrul de vânătoare. Împătimit de vânat, şeful de cabinet a spus că la Braşov va face primul drum la terenul de vânătoare, să vadă cum e, apoi la organizaţia locală a PC. Să sperăm că acolo nu-i va trebui puşcă…

Iniţial, pentru că îl ştiam pe deputat pasionat de scufundări, am crezut că era vorba despre alţi… fazani, din cei păcăliţi de politică, dar parlamentarul gălăţean spune că în acest domeniu plin de… cartuşe oarbe, el nu glumeşte. 

Comentariu foto: Un "la adio" între deputat şi şeful său de cabinet

Citit 674 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.