De ce fug aleşii locali gălățeni? Şedinţa Consiliului Local, din nou BOICOTATĂ!

De ce fug aleşii locali gălățeni? Şedinţa Consiliului Local, din nou BOICOTATĂ!
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Nu mai puţin de 18 hotărâri patrimoniale, printre care şi atribuirea în folosinţă a unui spaţiu pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, nu au putut fi aprobate miercuri, 20 aprilie, la şedinţa ordinară a Consiliului Local. Motivul? Ca la şedinţele precedente, nu s-a întrunit cvorumul necesar de două treimi din numărul aleşilor, adică o prezenţă minimă de 18 consilieri.

Concret, din cei 20 de aleşi care au luat loc la masa Consiliului, până să se aprobe ordinea de zi au mai rămas doar 17! Iar după o pauză de cinci minute, luată în speranţa că aleşii se vor înmulţi, au mai revenit în sală doar 16 aleşi! Iar la finalul întrunirii mai rămăseseră 14! Grupurile politice care au strălucit prin absenţe au fost ALDE - reprezentat doar de Cristian Dima, şi PNL - reprezentat de Săvel Rotaru.

Din păcate, nu a putut fi aprobată nici organigrama Băii Publice, aşa că investiţia proaspăt inaugurată, finalizată acum o lună, rămâne închisă!

Ce s-a votat

Printre cele mai importante decizii votate de aleşi la şedinţa de miercuri se numără: tabelul nominal cu familiile care întrunesc condiţiile de atribuire a unei locuinţe sociale, atribuirea titlului de Cetăţean de Onoare al Galaţiului, post mortem, inginerului Aurel Rozei Rosenberg, contractul de gestiune delegată al SC Transurb şi redevenţa pe care o va plăti din 9 mai, când va efectua singur transportul public local de persoane, planul urbanistic pentru zona garajelor demolate din Ancora şi tarifele pentru eutanasierea câinilor din padocul Ecosal. Asupra acestor proiecte vom reveni.

Citit 2101 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Aprilie 2016 23:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.