PSD are prioritate. Viceprimarul PICU ROMAN a făcut un pas înapoi

PSD are prioritate. Viceprimarul PICU ROMAN a făcut un pas înapoi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au avut misiunea de a desemna, prin vot secret, pe unul dintre cei doi viceprimari ai oraşului, drept reprezentant în Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr.18/1991 a fondului funciar, Legii nr.1/2000 şi Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Pe buletinul de vot erau trecute numele ambilor viceprimari, Sorin Enache (PSD) şi Picu Apostol Roman (UNPR). Numai că, Picu Roman s-a retras din competiţie după ce i-a cerut cuvântul preşedintelui de şedinţă, viceprimarul Enache.

„Domnu’ preşedinte, din comisia aceasta trebuie să facă parte un viceprimar, pe lege, pe procedură, dar au fost trecuţi ambii viceprimari. Propunerea mea şi a grupului UNPR este susţinerea pentru dvs, ca să fie clar. Sunt şi eu trecut, dar susţinerea este pentru dvs. în această comisie, pe procedură”, a subliniat Picu Roman.

Declaraţia a stârnit zâmbete şi chiar şoapte întrebătoare „Care UNPR? Nu v-aţi unit cu PMP?”. Dar, cu toate ironiile, aleşii i-au făcut pe plac şi nu l-au votat pe Picu Roman, Sorin Enache fiind desemnat în comisia cu pricina.

Citit 5785 ori Ultima modificare Miercuri, 03 August 2016 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.