Bălăşeşti, locul unde legea a luat o pauză

Bălăşeşti, locul unde legea a luat o pauză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bălăşeşti, Cudalbi şi Pechea sunt cele trei comune pe care prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan, le-a nominalizat ca fiind localităţile în care consilierii locali şi primarii nu respectă legea. După cum „Viaţa liberă” a mai scris, legislativele locale din Pechea şi Cudalbi riscă să fie dizolvate şi să se ajungă la alegeri anticipate.

La Bălăşeşti, situaţia este diferită, nu există pericolul desfiinţării Consiliului Local. În schimb, de câteva luni de zile, aleşii PD-L şi PNL refuză validarea unui consilier PSD. Actualul mandat al aleşilor de la Bălăşeşti a debutat cu un scandal monstru, cu ţipete, insulte, ameninţări şi îmbrânceli, poliţia intervenind de nenumărate ori pentru a nu se ajunge la bătaie.

Mică retrospectivă

Bălăşeştiul este condus de către un primar PD-L, Marian Toniţă, consiliul local fiind format din 4 aleşi PD-L, 4 PSD, 2 PC şi 1 PNL. Unul dintre scandalurile care au cutremurat începutul de mandat a fost legat de alegerea viceprimarului.

Bâlciul general din vara lui 2008 a fost relatat de „Viaţa liberă”. La şedinţa respectivă au fost validaţi doar 10 consilieri din 11, fiind lăsat pe tuşă un ales PC.

Pentru funcţia de viceprimar, PSD l-a propus pe fostul primar, Vasile Istrate, iar grupul PD-L pe Paul Maftei. Aleşii au trebuit să voteze toţi cu acelaşi pix cu pastă albastră. Dar nenorocirea a ieşit din urnă: pe unul din buletinele de vot, democrat-liberalul Paul Maftei era tăiat cu creion galben, nu cu pix albastru!

Votul era în favoarea social democratului Istrate, dar a fost declarat nul de către comisia de numărare a voturilor. De ce? Pe motiv de „culoare”.

Deşi hotărârea de alegere a viceprimarului Paul Maftei a primit 5 voturi pentru, 5 împotrivă, deci balotaj, politicianul şi-a intrat în pâine, fiind şi în acest moment viceprimar al comunei. PSD, prin vocea senatorul Gheorghe Saghian, susţine că alegerea viceprimarului comunei Bălăşeşti s-a făcut ilegal, fără respectarea Legii 215/2001.

Faptul că alegerea a fost ilegală este dovedit şi de sentinţa Tribunalului Galaţi nr. 2165/25.08.2008 care este definitivă, irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, dar care, spune Saghian, n-a fost pusă în aplicare.

PSD schimbă, PD-L refuză

Noul scandal din Consiliul Local Bălăşeşti este legat de validarea unui ales local PSD. După cum am aflat de la Gheorghe Saghian, senator PSD în Colegiul nr. 2, organizaţia PSD Bălăşeşti a decis excluderea din rândul membrilor a lui Emil Toniţă, acesta pierzându-şi astfel calitatea de consilier local, aşa cum prevede Statutul aleşilor locali. În locul său, a fost propus din partea PSD Meiu Manolache, care îndeplineşte toate condiţiile legale, dar nu este validat de consilierii PDL şi PNL.

„Acesta este un alt abuz care a fost adus la cunoştinţa organelor competente. În Consiliul Local Bălăşeşti nu se respectă Legea 215/2001, privind administraţia publică locală şi nici Legea 393/2004, privind statutul aleşilor locali”.

„De asemenea, sunt mai multe hotărâri definitive ale instanţei care nu au fost puse în aplicare. Astfel, scopul nevalidării celui de-al unsprezecelea consilier a fost acela de a bloca crearea, încă de la bun început, a unei majorităţi în Consiliul Local Bălăşeşti, majoritate ce s-ar fi constituit din 4 consilieri PSD şi 2 consilieri PC”, declară Saghian.

„N-avem probleme”

Viceprimarul PD-L Paul Maftei susţine că totul este în regulă şi Consiliul Local Bălăşeşti funcţionează bine. Cu greu, vicele democrat-liberal admite că există câteva procese pe rol. Consilierul local exclus de PSD a dat partidul în judecată, iar consilierul local care ar fi trebuit să fie validat în locul lui a reclamat Consiliul Local în justiţie.

Potrivit legii nr. 393 privind Statutul aleşilor locali (actualizată) „calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales”. Cu toate acestea, după cum am aflat de la viceprimar, fostul social-democrat Emil Tomiţă continuă să-şi exercite mandatul de consilier local, vine la şedinţe şi votează, în vreme ce consilierului care ar fi trebuit să-i ia locul i se refuză validarea.

„Consiliul Local nu poate fi obligat să valideze un consilier. Din punctul meu de vedere nu este normal ca un partid să-şi tot schimbe consilierii locali. PSD şi PC au schimbat până acum vreo şase consilieri. Nu mi se pare corect ca un partid să-şi dea afară un consilier pentru că nu-i mai place cum râde. Tot schimbând consilierii ajungem la o nebuneală. Consiliul Local nu poate funcţiona normal tot schimbând oamenii”, ne-a declarat viceprimarul care ne-a asigurat că lucrurile s-au limpezit între timp.

5 la 5

E greu de înţeles cum poate funcţiona un consiliu local în care taberele PSD-PC şi PD-L-PNL sunt egale, 5 la 5, iar un consilier care prin lege şi-a pierdut mandatul se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. PSD aşteaptă rezultatul anchetelor organelor abilitate să rezolve cazul de la Bălăşeşti.

Prefectul Claudiu Brânzan le-a atras atenţia aleşilor locali că vor trebui să intre în legalitate, altfel vor răspunde penal, în nume personal, pentru nerespectarea legii.

Comentarii foto:

1 - Scandalul  alegerii viceprimarului

2 - Gheorghe Saghian… să aplaneze conflictul

Citit 2212 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.