Şedinţă. Decizii de milioane de lei ale aleşilor locali

Şedinţă. Decizii de milioane de lei ale aleşilor locali
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Aleşii locali sunt convocaţi, astăzi, în şedinţă ordinară, pentru a lua decizii de milioane de lei, banii noştri. Unul dintre cele mai importante proiecte aflate pe ordinea de zi vizează contractarea unui credit în valoare de o sută de milioane de lei, pentru realizarea a zece obiective de investiţii, ale căror costuri vor fi, de asemenea, supuse votului aleşilor. Tot aleşii ar putea decide contractarea unei finanţări rambursabile interne de 30.486.599 lei, în vederea refinanţării împrumutului contractat deja, de vechea administraţie, la BRD. Nu mai puţin importantă va fi decizia privind acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie, în sistem centralizat, pentru luna aprilie 2017, cu suma de 3.187.804 lei.

Iată ce proiecte aşteaptă votul aleşilor:

1.    Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea transportului în regim taxi şi în regim de închiriere în Municipiul Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

2.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Centrului Medico-Social Pechea;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

3.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galaţi, UTR 33, str. Ing. Aurel Rozei Rosenberg, nr. 3;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

4.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galaţi, UTR 35, str. Dr. Petru Groza, nr. 27B;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

5.    Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei V la H.C.L. nr.145/2017 privind aprobarea  bugetului general de venituri  şi cheltuieli al Municipiului Galaţi, pentru anul 2017;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

6.    Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 1 la H.C.L. nr. 489/31.10.2013 pentru aprobarea Regulamentului privind executarea lucrărilor care presupun intervenţii la reţelele subterane aflate pe domeniul public/privat al municipiului Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

7.    Proiect de hotărâre privind aprobarea modelului cadru al contractului de administrare a imobilelor proprietate a municipiului Galaţi aflate în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

8.    Proiect de hotărâre privind transmiterea din administrarea Consiliului Local al municipiului Galaţi, în administrarea Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Buna Vestire”, a imobilului situat în Galati, strada Dr. N. Alexandrescu, nr. 99, Lot 2;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

9.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galati, U.T.R. 14, str. Morilor, nr. 54;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

10.    Proiect de hotărâre privind aprobarea rezultatului evaluării managementului Teatrului Dramatic "Fani Tardini", pentru anul 2016;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

11.    Proiect de hotărâre privind aprobarea rezultatului evaluării managementului Teatrului Muzical "Nae Leonard", pentru anul 2016;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

12.    Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii denumirii: ALEEA ”LALELELOR” unei artere de circulaţie;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

13.    Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru Cantina de Ajutor Social Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

14.    Proiect de hotărâre privind atribuirea numărului de autorizaţii taxi şi a numerelor de ordine ale acestora pentru desfăşurarea transportului de persoane în regim taxi în municipiul Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

15.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galaţi, U.T.R. 4,  Aleea Platanilor, nr. 14A;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

16.    Proiect de hotărâre privind dezmembrarea în 2 loturi a terenului în suprafaţă de 9920 mp, proprietatea Municipiului Galaţi, situat în Galaţi,    str. Zidarilor, nr. 5;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

17.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind organizarea şi functionarea aparatului de specialitate al Primarului municipiului Galaţi şi Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Galaţi;

Iniţiator proiect: Cristian-Sorin Enache - Viceprimarul municipiului Galaţi

18.    Proiect de hotărâre privind aprobarea contului anual de execuţie al bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi, pe anul 2016;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

19.    Proiect de hotărâre privind achiziţionarea de către "Teatrul Muzical Nae Leonard Galaţi" a unor servicii de asistenţă şi reprezentare juridică prin avocat;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

20.    Proiect de hotărâre privind acordarea titlului "Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi", post mortem, domnului Aurel Niculescu;

Iniţiatori proiect: Consilierii locali - Ilie Zanfir, Claudiu-Ionuţ Vasile, Gheorghe Bugeag, Ion Cordoneanu, Onuţ Valeriu Atanasiu

21.    Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a cotizaţiei pe anul 2017 pentru Fundaţia Sportul Gălătean Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

22.    Proiect de hotărâre privind achiziţionarea a 10 minibuze şi 30 de autobuze medii noi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

23.    Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 100.000.000 lei;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

24.    Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 30.486.599 lei, în vederea refinanţării împrumutului contractat de la BRD - Groupe Societe Generale S.A., în baza contractului de credit nr. 28/ 27.03.2012;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

25.    Proiect de hotărâre privind aprobarea schemei de minimis reprezentând scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale datorate de către persoanele juridice care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al municipiului Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

26.    Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Galaţi şi pentru Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

27.    Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii pentru Poliţia Locală Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

28.    Proiect de hotărâre privind preluarea imobilului situat pe strada Alexandru cel Bun, nr. 27C, din administrarea Căminului pentru Persoane Vârstnice "Sfântul Spiridon" şi transmiterea acestuia în administrarea Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale pentru Tineri;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

29.    Proiect de hotărâre privind schimbarea destinaţiei unor spaţii aflate în proprietatea publică a municipiului Galaţi şi administrarea Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu" Galaţi în vederea închirierii acestora  prin licitaţie publică;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

30.    Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

31.    Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul "Înlocuire reţea apă str. Română între str. Brăilei şi str. Armata Poporului";

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

32.    Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul "Amenajare târg auto str. Macului";

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

33.    Proiect de hotărâre privind instituirea dreptului de uz şi servitute de trecere subterană şi supraterană, pe toată durata de viaţă a capacităţilor energetice, în favoarea S.D.E.E. ELECTRICA MUNTENIA NORD S.A. – S.D.E.E. GALAȚI, pentru suprafaţa totală de 147 mp teren domeniul public al municipiului Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

34.    Proiect de hotărâre privind achiziţia de centrale termice pentru unele unităţi de învăţământ din Municipiul Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

35.    Proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcţiune şi a casării unor mijloace fixe aparţinând societăţii Transurb SA Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

36.    Proiect de hotărâre privind rectificarea titlului hotărârii Consiliului Local Galaţi nr. 6/27.02.2003 privind înfiinţarea Centrului de Locuiţe şi Sprijin pentru Tineret;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

37.    Proiect de hotărâre privind acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, din Municipiul Galaţi pentru luna aprilie 2017;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

38.    Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru activitatea de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Galaţi şi pentru servicii către terţi  prestate de către Serviciul Public GEOTOPOCAD-EXPERT Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

39.    Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 488/2009 privind aprobarea taxelor pentru ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

40.    Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HCL nr.156/2008 privind stabilirea tarifelor pentru activităţile desfăşurate de către Serviciul Public Ecosal Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

41.    Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HCL nr.111 din 20.10.2016 privind aprobarea tarifelor pentru activităţile specifice desfăşurate de către Societatea Gospodărire Urbană S.R.L.Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

42.    Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării bazei sportive Siderurgistul în domeniul public al Municipiului Galaţi şi administrarea Consiliului Local Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

43.    Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi, pe anul 2017;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

44.    Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la H.C.L. nr. 165 din 28.10.2016 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Galaţi în comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din unităţile de învăţământ preuiniversitar de stat şi particular din municipiul Galaţi;

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

45.    Proiect de hotărâre privind desemnarea unui membru în  Consiliul Director al Fundaţiei "Sportul Gălăţean";

Iniţiator proiect: Ionuţ-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi

46.    Interpelări, intervenţii, cereri;

47.    Diverse.

Citit 2613 ori Ultima modificare Marți, 30 Mai 2017 20:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.