Stau de mult în gară, din secunda zero.../ ceasurile parcă merg invers şi mint,/
trenul întârzie, vine şefa gării/ îmbrăcată-n negru şi abia vorbind:
nu mai am bilete pentru viaţa asta,/ strângeţi-vă mâna şi plecaţi acum,/ unde fiecare ştie că-l aşteaptă/ începutul altui fără capăt drum!
n-am nici pentru moarte...toată astă lume/ le-a luat pe toate, cred că s-a grăbit/ să ajungă prima tocmai unde are/ chiar deşertăciunea gâtul pe cuţit!
să ajungă prima tocmai unde crede/ că se-ntâmplă raiul şi să-l ia pe tot,/ ca pe-un dar al celui fără nedreptate,/ fără nepăsare, loc şi timp şi mod!
cred că fiecare din această lume/ plină cu metehne şi cu mori de vânt,/ nu vrea să înveţe ce greşeală face,/ dacă se-mbulzeşte şi nu stă la rând!
A trecut şi viaţa, a trecut şi moartea,/ a trecut şi minus, a trecut şi plus!.../ Nu mai vine trenul! – zice şefa gării.../ şi închide gara...şi se duce-n sus!
