Mariana Constandache

Mariana Constandache

Nereguli grave în transportul de persoane! Şoferii beau "una mică", iar pasagerii stau ca sardelele ( Foto şi Video)

Sâmbătă, 25 Iunie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 2.000 de amenzi au fost date la nivel naţional vineri, în cadrul unei acţiuni prin care poliţiştii au urmărit legalitatea transportului public de persoane  Condiţiile în care se face transportul cu microbuzele sau autobuzele între localităţile intrajudeţene lasă mult de dorit, pornind de la starea şoferilor, până la documentaţie şi calitatea maşinilor care transportă oameni chiar şi pe distanţe de zeci sau sute de kilometri. La acestă concluzie au ajuns oficial, ie ...

În acest weekend, şoferii gălăţeni vopsesc gropile de pe străzi

Sâmbătă, 25 Iunie 2016 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Acţiunea derulată de membrii celei mai populare comunităţi de şoferi din Galaţi va avea loc sâmbătă noapte, începând cu orele 22.00. Cei care vor să participe la acţiunea menită să le atragă atenţia autorităţilor cu privire la pericolele din carosabil, sunt aşteptaţi în parcarea de lângă stadionul "Dunărea", urmând ca de acolo să se meargă prin oraş pentru identificarea şi desenarea gropilor. ...

Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele în weekend

Sâmbătă, 25 Iunie 2016 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 25 iunie, echipajele Poliţiei Rutiere vor fi prezente, cu aparatele radar, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei (zona Tirighina), Combinatului şi Drumul Viilor. În judeţ, autospecialele vor staţiona pe DN 25, la Şendreni şi Tudor Vladimirescu, pe DN 26, la Tătarca şi Oancea, şi pe DN 24 D, la Bălăbăneşti. Pe DJ 251, radare vor fi la Smârdan şi Slobozia Conachi, iar în nord, pe DE 581, radarul se va afla pe raza localităţii Priponeşti. Duminică, 26 iunie ...

TRAGEDIE într-o familie din Galaţi: O fetiţă de trei ani a MURIT după ce a CĂZUT de la ETAJ

Vineri, 24 Iunie 2016 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Tragedie într-o familie din Galaţi după ce o copilă în vârstă de numai trei anişori a plonjat de la o înălţime de peste zece metri. Fetiţa a fost găsită inconştientă în faţa blocului de o vecină, care a recunoscut-o ca fiind copilul unei familii care locuia la etajul al treilea.  Pentru că minora era inconştientă şi avea multiple leziuni, femeia a sunat imediat la 112, poliţia şi salvarea ajungând imediat la faţa locului. „Din primele cercetări a reieşit că mino ...

Anchetă la Biroul Teritorial pentru Cetăţenie Galaţi în urma unui articol incriminator apărut în „The Times”

Vineri, 24 Iunie 2016 00:00 | Publicat în ANCHETĂ
Afirmaţiile unei jurnaliste londoneze de origine rusă care susţine că s-a infiltrat într-o filieră specializată în obţinerea de paşapoarte false pentru cetăţenii extracomunitari a declanşat o serie de măsuri la nivelul instituţiilor române competente în acordarea cetăţeniei. Katarina Kratsova a publicat, în „The Times”, o pretinsă anchetă cu privire la o grupare care i-ar ajuta pe cetăţeni ruşi sau ucraineni să obţină fraudulos cetăţenie română, pentru a ajung ...

Cursă spre Bucureşti încheiată în FLĂCĂRI. Microbuzul ars la Mihăileşti era plin cu GĂLĂŢENI

Vineri, 24 Iunie 2016 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Cel puţin zece persoane au trecut prin momente de groază joi dimineaţă, în timp ce călătoreau spre Capitală cu un microbuz care plecase din Galaţi. Pe raza localităţii buzoiene Mihăileşti, mijlocul de transport s-a umplut de fum şi în scurt timp s-a transformat într-o torţă. Toţi pasagerii, majoritatea femei, precum şi şoferul, un gălăţean de 58 de ani, au reuşit să iasă din maşină înainte ca flăcările să izbucnească cu violenţă. La faţa locului au interveni ...

Peste o tonă de pesticide periculoase, găsită în Galaţi

Vineri, 24 Iunie 2016 04:00 | Publicat în EVENIMENT
O cantitate impresionantă de substanţe pentru protecţia plantelor, care era deja expirată sau era depozitată în condiţii improprii, care ar fi dus la degradare rapidă ori la contaminarea mediului înconjurător, a fost depistată în urma unor controale care au avut loc recent în judeţul Galaţi. Poliţiştii Serviciului Arme din cadrul IPJ Galaţi au descins la două societăţi de profil din Tămăoani şi respectiv Tg. Bujor, unde au identificat, în primul caz, aproape 400 de litri ...

Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 24 Iunie 2016 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 24 iunie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Domnească şi pe bulevardul Marea Unire. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi, pe DN 25, la Independenţa şi Umbrăreşti, pe DN 24 D, la Vârlezi, iar pe DN 26, la Tămăoani şi Vlădeşti. Pe DE 581, o autospecială va fi amplasată la Cosmeşti, iar pe DJ 251, la Costache Negri şi Matca. ...

L-AI VĂZUT? Poliţia îl caută de o lună pe acest gălăţean

Joi, 23 Iunie 2016 00:30 | Publicat în SOCIETATE
Un gălăţean în vârstă de 55 de ani este căutat de o lună de poliţişti, după ce a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Dispariţia lui Nicolae Sandu Mazilu a fost semnalată la poliţie de sora acestuia, pe 18 mai, femeia susţinând că fratele ei, care ar mai fi avut episoade similare, nu ar fi de găsit. Bărbatul căutat are 1.65 – 1,70 metri înălţime, constituţie slabă, tenul închis, faţa ovală, părul negru, ondulat, ochii căprui, urechile ovale medii cu lobul ...

ACCIDENT provocat de o şoferiţă grăbită, într-o intersecţie aglomerată din Galaţi

Joi, 23 Iunie 2016 06:00 | Publicat în EVENIMENT
O gălăţeancă în vârstă de 35 de ani a reuşit să provoace un accident rutier într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Galaţi, la o oră de trafic intens. Femeia, aflată la volanul unei maşini cu care a ieşit de pe strada Alexandru Cernat pe Brăilei, nu a oprit pentru a acorda prioritate vehiculelor care treceau pe artera principală. A lovit în plin un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, în urma impactului, atât şoferiţa, cât şi celălalt ...
Pagina 866 din 1140