18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor ar fi trebuit să fie prilej de bucurie atât pentru iubitorii de artă, dar care poate nu mereu reuşesc, din pricina programului încărcat, să viziteze muzeele în timpul programului normal, cât şi pentru artişti, curatori, muzeografi, educatori muzeali, îngrijitori de colecţii, restauratori (şi să mă ierte membrii breslei dacă nu le ştiu toate meseriile), care aveau posibilitatea să se întâlnească altfel cu publicul, să-şi popularizeze munca, să creeze punţi, să convingă suflete, într-un context mai relaxat.
Din păcate, anul acesta, sărbătoarea e umbrită, marcată de proteste şi de încercarea unor manageri de a acoperi nemulţumirile oamenilor, organizând, împotriva voinţei majorităţii, evenimente cu sprijinul unor terţi, evident, mult mai sărace decât ce ar fi putut face specialiştii îndreptăţiţi. Să ne înţelegem, nu este rău că există evenimente culturale, dar faptul că nişte spaţii expoziţionale sunt folosite drept suport pentru alt tip de eveniment artistic, doar pentru a oferi publicului impresia că participă la Noaptea Muzeelor, este o atitudine profund eronată şi nu rezolvă problemele de fond ale sistemului. E ca şi când, extrapolând, medicii şi asistentele ar face grevă, iar managerul spitalului ar aduce nişte sanitari voluntari să îngrijească pacienţii. Evident, aşa ceva nu se întâmplă. Dar Cultura, Cenuşăreasă mai mereu, poate fi lăsată la urmă, fără remuşcări, mai ales că suntem în campanie electorală şi Doamne fereşte să se facă prea multe valuri...
Sunt convinsă că gălăţenii vor merge la evenimentele organizate sub umbrela Nopţii Muzeelor şi este normal să fie aşa, până la urmă, acolo sunt nişte artişti care evoluează şi merită public. Dar ceea ce mi-ar plăcea să se reţină este că, de fapt, Noaptea Muzeelor fără muzee nu poate exista, iar muzeele, la rândul lor, chiar dacă au ditamai patrimoniul, ba chiar şi sediu cum trebuie, şi mijloace tehnice, tot au nevoie de oameni, ca să poată funcţiona şi să-şi deschidă uşile cu adevărat către public. Emoţia care se crea, în anii anteriori, în muzeele participante la această sărbătoare internaţională, aparţinea oamenilor, celor care vizitau şi celor care ne primeau. Şi despre care puţină lume ştie că sunt din ce în ce mai puţini, fiindcă se îmbolnăvesc sau ies la pensie ori pur şi simplu aleg să plece fiindcă nu mai fac faţă cerinţelor, iar în locul lor, din cauza blocajelor împotriva cărora se protestează acum, nu poate fi angajat nimeni. Arta cere sacrificii, se spune şi nu în van. Ce păcat că, şi atunci când acestea ar putea fi sub reflector, solidaritatea de breaslă nu atârnă mai greu decât cea de partid.
