Anca Melinte

Anca Melinte

Se prelungesc sau nu licenţele? Transportul cu MAXI-TAXI, la mâna consilierilor

Joi, 30 Aprilie 2015 05:30 | Publicat în SOCIETATE
Soarta transportului cu maxi-taxi s-ar putea decide în această după-amiază, la şedinţa Consiliului Local. Cei opt operatori privaţi, ale căror microbuze stau de luni trase pe dreapta, aşteaptă de la aleşii locali să le rezolve doleanţa: prelungirea cu încă doi ani a licenţelor de transport. Deşi Primăria a anunţat ieri, într-un comunicat de presă, că transportatorii ar accepta şi o prelungire a licenţelor cu numai trei luni, operatorii ne-au transmis că nici vorbă de a ...

Cum lucrează serviciile Primăriei de 1 Mai

Joi, 30 Aprilie 2015 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Serviciul de Stare Civilă, Biroul „Decese” are program de lucru cu publicul şi vineri, 1 mai, şi sâmbătă, 2 mai, între orele 9,00 şi 13,00. Biroul ”Căsătorii” este închis pe 1 mai, întrucât nu sunt programate oficieri. Biroul ”Naşteri” este închis pe 1 mai. Programul revine la normal de luni, 4 mai. Celelalte servicii, birouri sau compartimente care au activitate de relaţii cu publicul - Evidenţa Populaţiei, Taxe ...

O sută de LOCUINŢE pentru cadrele militare. În ce CARTIER vor fi apartamentele

Joi, 30 Aprilie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
La şedinţa trecută a Consiliului Local, gălăţeanul Lucian Roşca, subofiţer la Batalionul 300 Infanterie “Sf. Andrei”, a ridicat problema locuinţelor pentru militari. „Problema mea este că, în anul 2008, am depus un dosar ANL, care nici la ora actuală nu a fost soluţionat. Anul acesta, voi împlini vârsta maximă pentru acordarea unei locuinţe. Din această cauză, am transferat dosarul la locuinţe sociale şi întrebarea mea este următoarea: Când şi cum vor fi acordate a ...

ABSURD DE GALAŢI/ Cu garduri (de puşcărie) să ne-ngrădim!

Joi, 30 Aprilie 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde! Atât de absurde încât, deşi arhitecţii şi peisagiştii plătiţi de Primărie recomandă în cor doar gard viu şi aliniamente de vegetaţie medie şi arbori, municipalitatea ne cumpără şi ne pune garduri de fier. Concret, în Planul Urbanistic Zonal de restructurare urbană privind în cartierul Dunărea, realizat toamna trecută, arhitecţii au criticat faptul că spaţiile verzi din jurul blocurilor sunt izolate prin garduri metalice. ...

CUM VA ARĂTA strada Domnească peste zece ani. IATĂ planurile pentru zona centrală a oraşului Galaţi

Joi, 30 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Centrul municipiului Galaţi a fost declarat "Zonă construită protejată" şi, în următorii ani, va fi asanat de construcţiile parazitare * Potrivit deciziei Consiliului Local, strada Domnească va deveni axa culturală a oraşului, unde gălăţenii să-şi petreacă timpul liber şi să se bucure de comorile de patrimoniu Autorităţile locale au planuri mari cu centrul oraşului Galaţi, desigur, deocamdată doar pe hârtie. După cum v-am informat, Consiliul Local a aprobat Planul ...

De ce vor bărbaţii fundul mare şi bombat?

Joi, 30 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dăm la pompă? Ca să fim bine înţeleşi, întrebarea nu vizează vreo teorie sau vreun studiu privind bărbaţii care nu preferă femeia şnur, fără sâni şi fără…, ci pe acelea la care preferă să aibă „pe ce pune mâna”, cum se zice. Nu, întrebarea din titlu îi vizează pe bărbaţii care îşi doresc să pună mâna ori să admire în oglindă propriul lor popou mare şi bombat. Şi nu, nu e vorba de minorităţi sexuale. Concret, ieri dimineaţă, România Tv mi-a oferit ...

Cum ne distrăm de 1 Mai la Galaţi - Concerte, distracţie şi film în Parcul Rizer

Miercuri, 29 Aprilie 2015 14:40 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de Primăria Galaţi, de 1 Mai, vom avea parte, în Parcul Rizer de un spectacol complex de divertisment, muzică şi dans pentru toate vârstele. Vedetele vor fi trupele Maxim şi Talisman, magicianul Ciufulici, Trupa ”III Queens”, Ansamblul ”Ciobănaşul” şi actorii Teatrului de Păpuşi. Dar asta nu e tot! Sub genericul ”1Mai…altfel”, în premieră, anul acesta, Primăria municipiului Galaţi, în parteneriat cu Pro FM Lider FM ...

GREVA MAXI-TAXI CONTINUĂ/ Primarul Marius Stan îi SFĂTUIEŞTE pe şoferi să REVINĂ PE TRASEU (FOTO)

Miercuri, 29 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Specialiştii Primăriei caută soluţii pentru prelungirea, pe termen scurt, a licenţelor Dacă până mai ieri negociau cu autorităţile prelungirea cu încă doi ani a licenţelor pe traseele oraşului, acum transportatorii s-ar mulţumi cu doar încă trei luni de activitate. Cel puţin asta a reieşit din discuţiile pe care cei opt operatori privaţi le-au purtat ieri cu primarul oraşului, Marius Stan. Deşi edilul le-a recomandat să renunţe la proteste, microbuzele nu vor reveni ...

"Tu ştii când şi-a cunoscut nevastă-ta amantul?"

Miercuri, 29 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Para(a)normalu’ în direct. A sunat moarta. Da, Mărioara Zăvoranu, mama decedată a Oanei Zăvoranu, a sunat la telefon în direct, la emisiunea difuzată de Antena1, „Un show păcătos”! Mai exact l-a sunat chiar pe amfitrionul păcatelor fără chiloţi, Dan Capatos. Precizez din start că m-am obişnuit deja cu anormalul prezentat ca firesc la televizor. Nu mai ţineţi minte câte paranormale şi clarvăzătoare se lăudau că au luat legătura şi comunică frecvent cu Elodia, cu ...

GREVĂ MAXI-TAXI LA GALAŢI/ Primarul Marius Stan le cere transportatorilor să renunţe la proteste

Marți, 28 Aprilie 2015 13:20 | Publicat în EVENIMENT
Cei opt operatori privaţi au fost primiţi în sediul Primăriei pe fondul scandărilor „Vrem să muncim!”, venite din partea angajaţilor strânşi în curtea Primăriei. Transportatorii au fost primiţi de primarul Marius Stan, iar la discuţii au participat şi viceprimarii Radu Cosca şi Florin Popa. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, primarul Marius Stan i-a asigurat pe transportatori că se va face tot ce este legal şi omeneşte posibil pentru a le rezolva doleanţel ...
Pagina 943 din 1571