Cristinel Luca

Cristinel Luca

Un nou pas pentru transformarea zonei Galați în „Hydrogen Valley”

Sâmbătă, 10 Iunie 2023 17:10 | Publicat în ECONOMIE
Asociația pentru Combustibili Sustenabili (ACS), împreună cu Linde Gas România, Masterbuild, Universitatea „Danubius” Galați și Liberty Galați au organizat o nouă Conferință a Sustenabilității în Galați, Brăila și Buzău pentru a coagula interesul comun al mediului de afaceri și administrației publice, în vederea dezvoltării conceptului de Hydrogen Valley. Intenția organizatorilor conferinței a fost aceea de a „inventaria” aliniamentul strategic al mediului public ...

Fotovoltaicele pentru gălățeni, epuizate în șase minute

Sâmbătă, 10 Iunie 2023 06:57 | Publicat în SOCIETATE
Un număr de 10.620 de persoane fizice s-au înscris, vineri, în doar șase minute, în sesiunea programului „Casa Verde Fotovoltaice 2023” pentru Regiunea Sud-Est, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Această etapă s-a adresat locuitorilor din județele Galați, Brăila, Buzău, Constanța, Vrancea și Tulcea, iar bugetul alocat a fost de 212,4 milioane de lei. Teoretic, perioada înscrierilor pentru Regiunea Sud-Est cuprindea și zilele de 12 și 13 iunie, însă totu ...

Porumb prăjit Mexicorn retras din magazinele Profi și Metro

Vineri, 09 Iunie 2023 15:09 | Publicat în SOCIETATE
Retailerii Profi şi Metro retrag de la comercializare mai multe loturi de porumb prăjit ale furnizorului SC Mogyi România SRL, în urma detectării aflatoxinei în aceste produse, potrivit unor anunţuri postate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).Produsele vizate sunt Mexicorn cu sare 70 g Lot 240110 (termen de valabilitate 10.01.2024) și Mexicorn cu chilli 70 g, Lot 231110 (valabil până la 10.11.2023) și Lot 231221 (valabilitate 21 ...

Record de viteză pentru o locomotivă, pe raza Regionalei CFR Galați (VIDEO)

Vineri, 09 Iunie 2023 12:29 | Publicat în EVENIMENT
210 kilometri pe oră este viteza-record pentru o locomotivă din România, pe linia de testări de viteză de la Făurei, înregistrată de Sucursala regională Căi Ferate (SRCF) Galați, informează CFR Infrastructură. CFR SA a desfășurat, în perioada 2 mai - 7 iunie 2023, cu personalul specializat al SRCF Galați, lucrările de reparații la suprastructura feroviară și instalațiile aferente liniei de contact pe Inelul Mare Făurei (13,7 km), iar joi, 8 iunie, s-a efectuat cursa de pr ...

Washington Post: Ucraina a lansat mult așteptata contraofensivă

Joi, 08 Iunie 2023 17:09 | Publicat în Război în Ucraina
Washington Post a scris joi că armata ucraineană a lansat mult așteptata contraofensivă în războiul cu Rusia, deschizând o fază crucială în confruntarea cu trupele Moscovei. Primele lupte dure se duc în regiunea Zaporojie și ar fi început încă de miercuri, relatează Hotnews. Trupele ucrainene și-au intensificat miercuri noaptea atacurile pe frontul din sud-estul țării, potrivit mai multor surse din forțele armate ale țării, într-un impuls semnificativ către teritoriul oc ...

Summit mondial dedicat inteligenţei artificiale

Joi, 08 Iunie 2023 19:35 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
UKMarea Britanie va găzdui primul summit global dedicat inteligenţei artificiale (IA), la sfârşitul acestui an, cu scopul de a realiza o abordare holistică pentru atenuarea riscurilor asociate cu tehnologia, a anunţat prim-ministrul britanic, Rishi Sunak. "AI are un potenţial incredibil de a ne transforma vieţile în bine. Dar trebuie să ne asigurăm că este dezvoltat şi utilizat în siguranţă", a spus Sunak. Summitul ar trebui să reunească "ţări cu o abordare similară", pentru ...

UE trimite pompieri în Canada

Joi, 08 Iunie 2023 19:13 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mai multe state din cadrul Uniunii Europene au propus trimiterea a aproximativ 300 de pompieri în Canada, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie care au degajat fum masiv, afectând numeroase zone, inclusiv din nord-estul Statelor Unite. "Suntem solidari cu Canada, în contextul teribilelor incendii de vegetaţie. Canada a cerut sprijinul Uniunii Europene prin Mecanismul de protecţie civilă, iar noi răspundem cu promptitudine. Franţa, Portugalia şi Spania au propus trimitere ...

Copii de doi și trei ani, atacați în parc, cu un cuțit

Joi, 08 Iunie 2023 17:32 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin şapte persoane, printre care şase copii de vârstă mică, au fost rănite joi dimineaţă într-un parc din oraşul Annecy, din Alpii Francezi, de către un bărbat care a fost reţinut de poliţie, au anunţat poliţia şi o sursă apropiată dosarului, transmite AFP, citată de Agerpres. Atacul a avut loc joi, în jurul orei 9.45, când un bărbat înarmat cu un cuțit a intrat într-un parc de joacă pentru copii de lângă faimosul lac al orașului Annecy și a atacat un grup d ...

20 de localități inundate, după distrugerea barajului Kahovka

Joi, 08 Iunie 2023 16:43 | Publicat în Război în Ucraina
Distrugerea barajului Kahovka a dus, potrivit Kievului, la inundarea a peste 600 de kilometri pătraţi în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat joi, informează AFP şi DPA, preluate de Agerpres. Moscova şi Kievul se acuză reciproc de distrugerea, marţi, a acestui baraj situat pe fluviul Nipru, distrugere care generează temeri privind o catastrofă umanitară şi ecologică. Zelenski s-a deplasat joi la Herson, oraş sinistrat de ...

Au început reparațiile la capela din cimitirul „Sf. Lazăr”

Vineri, 09 Iunie 2023 13:11 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Echipe de muncitori de la Gospodărire Urbană au început reparațiile la capela din Cimitirul „Sfântul Lazăr”, iar lucrările se estimează că vor fi finalizate în termen de șase luni, ne-a declarat directorul Dragoș Magearu. „De asemenea, avem echipă care lucrează la reparația unei alei din cimitir. Era surpată, crăpată, acum o refacem și punem un strat nou de asfalt”, a mai spus directorul de la Gospodărire Urbană. ...
Pagina 176 din 753