Cancelarul german Olaf Scholz a cerut Statelor Unite şi Uniunii Europene să reflecteze cu atenţie când iau în calcul sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni a acesteia contra Ucrainei, consemnează Reuters. Printre posibilele sancţiuni este evocată blocarea funcţionării gazoductului Nord Stream 2, care conectează Germania direct cu Rusia. Dar o asemenea măsură ar amplifica criza energetică în Europa ce a condus la creşterea preţurilor. "Trebuie să luăm în consid ...

Conflict de interese în cazul unui primar din județ

Luni, 02 Noiembrie 2020 10:00 | Publicat în SATUL
Printr-un comunicat dat publicității, Agenția Națională de Integritate (ANI) informează că primarul reales al comunei gălățene Cuca, Mihăiță Vlad, s-ar afla în stare de conflict de interese administrativ. Mai exact, în exercitarea anteriorului mandat de primar (2016 – 2020), acesta a emis, la data de 16 mai 2018, Dispoziția privind promovarea în grad profesional superior a soției sale, inspector în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Cuca.”Astfel, perso ...

Cum își ascund spitalele gălățene mizeria sub preș

Miercuri, 22 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un cerc vicios de interese și de înțelegeri nescrise face ca multe dintre îmbolnăvirile apărute în spitalele gălățene să nu ajungă niciodată în statisticile oficiale. Ne găsim, din acest motiv, în situația cinică de a avea pe hârtie cele mai curate și mai sigure spitale din Europa, în vreme ce, în realitate, bacteriile din aceste spitale fac victime după victime. O simplă consultare a declarațiilor de avere și de interese de pe site-ul Direcției de Sănătate Publică ...
Rusia şi China profită de urgenţa provocată de pandemie pentru a-şi promova interesele în Europa, a avertizat secretarul american al apărării, Mark Esper, într-un interviu pentru cotidianul italian "La Stampa", descriind ca "maligne" eforturile Chinei de a promova echipamentele de telecomunicaţii ale companiei Huawei, transmite Reuters. Statele Unite "sunt conştiente că unele (state) vor încerca să folosească pandemia ca mijloc de a investi în industria şi infrastructura critic ...
Pe lângă programul de anvergură Horizon Europe, dedicat cercetării și inovării, pentru care Uniunea Europeană (UE) va aloca până la 120 de miliarde de euro, europarlamentarul gălățean Dan Nica, liderul PSD Galați, s-a implicat în alte două proiecte extrem de importante, cu impact major pentru toți românii, dar și pentru cetățenii celorlalte state membre UE - WiFi4EU și eliminarea tarifelor de roaming între statele Uniunii Europene. WiFi4EU. Sute de municipii, orașe și co ...
Teodora Voicilă, fostul arhitect-şef al Galaţiului, este acuzată de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că s-a aflat în conflict de interese, întrucât, în repetate rânduri, aceasta a aprobat sau avizat proiectele unor persoane, întocmite chiar de firma administrată de soţul său, ceea ce contravine legii.„În exercitarea demnităţii publice, având un interes personal de natură patrimonială, în calitate de arhitect şef în cadrul Primăriei Galaţi, a avizat/apro ...
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un amendament susţinut de preşedintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după trei ani. Amendamentul a fost formulat la un proiect al deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi prevede: "Faptele săvârşite de ...

Consiliul de familie apără interesele minorilor

Miercuri, 28 Martie 2018 12:30 | Publicat în JURIDIC
Consiliul de familie este un organ facultativ, cu rol consultativ, care se instituie pentru supravegherea modului în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului. Această instituţie nu funcţionează de sine stătător, fiind supusă controlului judecătoresc, exercitat de către instanţa de tutelă. Deciziile consiliului de familie se motivează şi se ţin într-un registru special. Actele încheiate de tutore ...

Garantul intereselor noastre

Sâmbătă, 03 Decembrie 2016 12:30 | Publicat în SOCIETATE
Două știri despre CNA în aceeași săptămâna de la începutul lui noiembrie. Prima ne spune că circa 1600 de sesizări din partea publicului au fost prescrise, pentru că nu au fost luate în discuție în cele 6 luni prevăzute de lege[1]. O a doua ne informează că CNA a decis să nu  ia nicio măsură punitivă în cazul a două melodii difuzate frecvent la radio, despre care  unii membri ai organismului de reglementare credeau că fac aluzii la consum de droguri sau acte sexuale. Do ...
Mai sunt ceva mai mult de două luni până la alegerile parlamentare, în urma cărora vor fi stabiliţi, prin vot, politicienii care vor reprezenta Galaţiul în Camera Senatului în următorii patru ani. În ultimul mandat, însă, gălăţenii au avut cinci reprezentanţi în Senatul României, politicieni care vor veni din nou în faţa dumneavoastră cu promisiuni electorale şi proiecte menite să vă convingă să puneţi ştampila pe ei, din nou.  Aceştia sunt Ionel-Daniel Butunoi (P ...
Pagina 1 din 3