Este de notorietate faptul că societăţile Citadina ’98 SA şi Lemacons SRL nu sunt rivale, ci au strânse legături, fiind parte a uriaşei afaceri create de Corneliu Istrate. În 2018, valoarea cumulată a contractelor adjudecate în urma licitaţiilor de Lemacons, ca lider de asociere, se ridică la 13.825.433 de lei fără TVA, adică mai bine de 3 milioane de euro. În ceea ce priveşte Citadina ’98, valoarea totală a celor două contracte adjudecate ajunge 5.091.897 de lei fără T ...
Cu nici o lună în urmă, "Viaţa liberă" scria despre lentoarea cu care se mişcă Start-up Nation, un program dedicat antreprenorilor, prin care statul român îşi propunea să finanţeze, în fiecare an, 10.000 de noi firme. Primele efecte ale acestui fenomen nu au întârziat să apară: sătui să tot aştepte banii promişi, peste 200 de întreprinzători şi-au scos la vânzare afacerile pe OLX. "Partea rea e că tot programul s-a lovit de birocraţia din România, formată din Minist ...
Ne tot contrazicem, inclusiv pe reţelele de socializare, dacă Galaţiul este, sau poate deveni, o atracţie pentru turişti. Până când vom avea un răspuns pentru asta, putem vedea doar trista realitate: multe din clădirile de pe strada Domnească, clădiri care au însemnat ceva pentru istoria Galaţiului, sunt fie în paragină, fie scoase la vânzare. Am făcut o scurtă plimbare, la pas, pe una dintre cele mai "domneşti" străzi ale Galaţiului, zonă care, datorită arhitecturii şi ...
Un gălăţean în vârstă de 59 de ani a trecut de la agonie la extaz după ce a fost înşelat pe OLX. A găsit pe portalul de vânzări o placă de telefon de care avea nevoie, în schimbul sumei de 300 de lei, pusă la bătaie de un individ din Târgu Jiu. L-a contactat pe vânzător, s-au înţeles asupra tranzacţiei, a trimis banii şi a primit placa. Până aici, nimic în neregulă, numai că gălăţeanul avea să constate că obiectul achiziţionat era defect, iar de aici a pornit te ...

Conacul Brătienilor din Argeş, vândut pe OLX

Marți, 09 August 2016 11:00 | Publicat în CULTURA
Conacul Brătienilor din localitatea argeşeană Răteşti, deţinut de doi cetăţeni italieni, şi-a găsit cumpărător pe OLX, fiind semnat antecontractul între proprietari şi un bucureştean care a oferit 35.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX. „În primul rând aveţi ocazia să cumpăraţi o poveste. O poveste extraordinară a unei familii de excepţie! O familie adânc împământenită în istoria neamului românesc! Conacul ce a aparţinut istoricului Gheorghe I.I.C. Br ...