Trei grădiniţe vor beneficia de investiţii în valoare de peste un milion de lei. Consilierii locali au fost de acord cu lucrările de intervenţii pentru consolidarea Grădiniţei nr. 45 „Parfumul Teilor”, care funcţionează într-o clădire cuprinsă pe lista monumentelor istorice cu titulatura "Casă de la începutul secolului al XX-lea". În vreme ce corpul principal al grădiniţei a fost consolidat şi reabilitat în 2009, corpul secundar prezintă degradări vizibile. El va benefi ...
Din 700 de lei, familia Paraschiv îşi tratează copilul grav bolnav şi îşi plăteşte întreţinerea la timp * Pentru că asociaţia are datorii, apă rece este doar noaptea, iar centrala termică este aproape inutilă * Deşi îi afectează sănătatea, Cristiana este nevoită să stea în mucegai şi igrasie * În acelaşi timp, afacerişti importanţi ai oraşului au datorii la întreţinere de zeci de mii de lei Există şi chiriaşi ai Primăriei nedreptăţiţi crunt de asociaţia ...
Apaterm Galaţi a fost readusă la viaţă de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, care au desfiinţat în totalitate decizia de faliment dată de Tribunal pe 15 noiembrie 2011 * Bizar, instanţa a decis că Apaterm nu are nicio datorie către Electrocentrale! La mai bine de un an de zile de la pronunţarea falimentului Apaterm Galaţi, magistraţii au dat undă verde planului de reorganizare a societăţii de furnizare a agentului termic. Nu trebuie uitat însă că Electrocentrale a fos ...

Culmea ignoranţei edilitare

Marți, 29 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Că oamenii ispăşesc din greu din lipsa străzilor asfaltate şi a canalizărilor din oraş a devenit un lucru comun. Străzi din Galaţi care poartă nume de ingineri şi doctori arată mai rău decât uliţele de la ţară, pline de nămol, pe care e dificil să intri cu maşina, dar şi mai dificil să ieşi. Culmea igonoranţei şi a nepăsării administrative e că până şi societăţile edilitare, precum Serviciul Public Ecosal, au reale probleme în a intra şi a ieşi de pe o astfel ...

Dirijorii absenteismului

Luni, 28 Ianuarie 2013 09:00 | Publicat în Bilă albă / Bilă neagră
Bilă albă pentru momentul de revelaţie şi de trezire al Primăriei cu privire la starea caselor de patrimoniu. Cu toate că de-a lungul timpului ne-am pricopsit cu multe clădiri ridicate exact lângă case sau clădiri de patrimoniu, în timp ce altele au fost lăsate în agonie, furate cărămidă cu cărămidă, aşa încât azi sunt în pericol să cadă, acum se pare că situaţia va fi reglementată prin Planul Urbanistic Zonal (PUZ) privind zonele construite protejate. De pe 21 ianuar ...

Anul proiectelor la Cosmeşti. Dacă vor fi bani

Joi, 24 Ianuarie 2013 13:00 | Publicat în SATUL
Anul 2013 este anul proiectelor în Cosmeşti. Primarul Ion Tuchiluş şi-a făcut deja lista priorităţilor pentru acest an şi are de gând să facă câte ceva pentru fiecare sat pe care îl are în grijă.„Vrem să continuăm ceea ce am început, să terminăm drumurile, să asfaltăm tot ce se poate. Ne dorim să terminăm piaţa angro şi să facem un dispensar în Furcenii Noi. Avem deja proiectul şi sperăm să găsim şi finanţarea necesară pentru a duce planul până la capăt. D ...
Şi-au ridicat bordeie într-o margine de Galaţi cu gândul să-şi trăiască bătrâneţea în linişte, dar numai de linişte nu au parte. De patru ani, gălăţenii de pe strada Prelungirea Ştefan cel Mare - în fapt, o uliţă desfundată din spatele cimitirelor nord-vestice Ştefan cel Mare şi Evreiesc - stau cu frica-n sân că locuinţele lor ar putea-o lua oricând la vale, laolaltă cu morţii din ţinţirim. Ceea ce altădată era o mică rigolă ce cobora din cimitirul Ştefan cel ...
Una dintre cele mai tinere şi dinamice parohii gălăţene este cea aflată în grija Marelui Antonie, Sfânt ce protejează comunitatea ortodoxă din cartierul Micro 21, din anul 2003. Aici, se derulează, prin Asociaţia Sfântul Antonie cel Mare, un parteneriat cu Primăria Galaţi şi cu Şcoala nr. 3, în cadrul Centrului de zi „Sfântul Antonie cel Mare”. Elevii, între ei şi câţiva preşcolari, provin din familii cu probleme materiale sau monoparentale. „Proiectul este un real s ...

Vadul Ungurului, un cartier fără piaţă şi plin de câini

Luni, 14 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Am ajuns în Vadul Ungurului într-o dimineaţă extrem de geroasă, când cartierul era animat doar de oamenii care mergeau la "Şomaj”, de câinii care ţineau cu dinţii ca teritoriul lor să nu fie călcat de picior străin şi de autobuzele, troleele şi microbuzele care circulau prin zonă.În ciuda gerului, oamenii au venit să ne semnaleze problemele lor, care nu sunt puţine. Unii şi-au spus anonim ofurile, alţii au ales să-şi decline identitatea şi să tragă semnale de alarmă, ...
* Nu mai puţin de 33,5 milioane de lei sunt prevăzute a se cheltui în 2013 din creditul în valoare totală de 61 milioane de lei contractat în 2011 de Primăria Galaţi * Lista obiectivelor de investiţii care se vor realiza cu aceşti bani a fost modificată, iar sumele repartizate iniţial au fost actualizate în funcţie de valorile contractelor de lucrări * Suma alocată pentru modernizarea străzii Traian între Brăilei şi Metro a crescut de aproape patru ori, şi, mai nou, pe lista ...
Pagina 24 din 29