UPDATE. Tânără din Galaţi, ucisă în accident de prietenul băut | Ce a pățit ȘOFERUL
Foto: GSDG

UPDATE. Tânără din Galaţi, ucisă în accident de prietenul băut | Ce a pățit ȘOFERUL
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

UPDATE, luni, 5 martie 2018 | Tânărul în vârstă de 23 de ani care a provocat un accident mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Viile, îşi va petrece următoarele 30 de zile după gratii. Asta au decis judecătorii de la Tg. Bujor în privinţa şoferului cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi pierdut controlul volanului pe fondul vitezei, dar şi al alcoolului, prietena lui în vârstă de 19 ani pierzându-şi viaţa în impact.


TRAGEDIE. Tânără din Galaţi, ucisă în accident de prietenul băut | O nouă tragedie rutieră, soldată cu moartea unei tinere de numai 19 ani, dn Galaţi, a avut loc sâmbătă seară, pe un drum judeţean din apropiere de Tg. Bujor. Şi mai cumplit este faptul că cel care a provocat această dramă a fost chiar iubitul fetei, aflat la volanul maşinii cu care se deplasau pe DJ 253, în afara localităţii Viile. Din câte se pare, tânărul, în vârstă de 23 de ani, ar fi circulat cu viteză excesivă şi nu a încetinit în momentul în care a luat o curbă la stânga. A intrat pe un podeţ neprotejat de bariere laterale şi a pierdut controlul volanului, maşina prăbuşindu-se de pe carosabil. În urma impactului, tânăra aflată pe locul din dreapta faţă a murit pe loc, iar cel aflat la volan a fost rănit.

"Am fost solicitaţi să intervenim la un eveniment rutier în apropierea localităţii Viile. Echipajul a găsit la faţa locului o tânără care nu prezenta semne vitale, caz în care a fost constatat decesul", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

Şoferul a fost şi el dus la spital pentru a-i fi îngrijite rănile. El nu va scăpa prea uşor, deoarece poliţiştii, după ce au constatat că avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,33 la mie, au cerut analize de sânge, testele arătând o valoare de 0,90 la mie. În aceste condiţii, va răspunde pentru trei capete de acuzare.

"În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Şoferul urmează a fi reţinut pentru 24 de ore şi prezentat magistraţilor de la Tg. Bujor în vederea luării măsurilor legale", ne-a declarat duminică, 4 martie, cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Citit 60936 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.