A patra strategie de ÎNCĂLZIRE, în dezbatere publică. Părerile gălăţenilor, aşteptate până pe 19 iulie

A patra strategie de ÎNCĂLZIRE, în dezbatere publică. Părerile gălăţenilor, aşteptate până pe 19 iulie
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

„Aprobarea strategiei de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi pentru perioada 2018 – 2025”, este proiectul de hotărâre lansat ieri, în dezbatere publică, pe portalul propriu al administraţiei locale www.primariagalati.ro. Este cea de-a patra strategie privind încălzirea, realizată în ultimii cinci ani de către autorităţile locale, iar gălăţenii pot trimite până pe 19 iulie propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare.

Pe documentul de peste 80 de pagini, supus dezbaterii publice scrie că autorul ei este Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, iar responsabili de lucrare sunt prof. dr. ing. Marian Bordei, prof. dr. ing. Ion Ion şi ing. Liviu Enacache.

Potrivit Biroului de presă, strategia aceasta nu a costat nimic (spre deosebire de primele două lucrări similare anterioare, la care costul se ridicase la peste 50.000 de euro) şi a fost realizată de Calorgal şi de Primăria municipiului Galaţi, pe baza studiului realizat în 2016 de către Facultatea de Inginerie. „Obiectivul general este revizuirea strategiei de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi, până la nivelul anului 2030, pentru menţinerea sustenabilităţii sistemului de termoficare”, se arată în documentul care cuprinde date cu privire la consumurile de agent termic şi debranşări din perioada 2015-2016, dar care precizează că în martie 2018 numărul de apartamente racordate la reţeaua de termoficare a ajuns la 18.366.

Opţiunile

Strategia propune patru variante de viitor. În cazul primei variante - alimentarea centralizată cu menţinerea actualului sistem centralizat, retehnologizat, reabilitat şi modernizat – „costurile necesare eficientizării sistemului de termoficare depăşesc cu mult posibilităţile municipalităţii”: „peste 70 de milioane de euro şi menţinerea unor pierderi greu de suportat şi gestionat”.

Cea de-a doua variantă propune alimentarea descentralizată, caz în care sursa existentă se închide şi se realizează mai multe centrale termice de zonă, costurile estimate fiind de circa 1,5 milioane euro, dar numai pentru acoperirea a 6.000 de apartamente.

Cea de-a treia variantă marşează pe alimentare individuală a populaţiei care îşi va monta centrale. O soluţie pentru care Primăria a plătit deja aproximativ 5 milioane de euro. „Pentru asigurarea restului de 18.366 abonaţi ar fi necesar 12 milioane euro”, se arată în document, cu precizarea că în anumite zone nu se pot monta surse individuale de producere a energiei termice: blocuri fără gaze naturale, blocuri cu instalaţiile electrice îmbătrânite şi subdimensionate pentru surse electrice.

Cea de-a patra variantă este şi cea recomandată de autorii strategiei: alimentarea individuală a populaţiei şi alimentare descentralizata cu centrale de cartier, adică o combinaţie a celor două scenarii anterioare. Costurile estimate pentru această variantă sunt de circa 6 milioane de euro pentru sistemele alternative individuale (plata celor 3.000 de lei ca ajutor montarea unei centrale) şi de circa 1,5 milioane de euro pentru transformarea a 20 de puncte termice în centrale de cartier.

Strategii am mai avut

Aceasta este a patra strategie supusă dezbaterii publice. Primul a fost „Studiu strategie pentru alimentare cu căldură a municipiului Galaţi”, realizat (prin încredinţare directă) de SC Chimenerg Invest SRL, contra sumei de 74.400 de lei, bani publici. Documentul ar fi trebuit aprobat octombrie 2013, dar a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local şi amânat pe termen nelimitat.

„Strategia locală de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi”, realizată de SC ATH Energ SRL Bucureşti, a costat Primăria 160.102 lei, bani publici, şi a fost aprobată în ianuarie 2015, dar nu a fost aplicată niciodată.

În decembrie 2016 a fost supusă dezbaterii publice "Strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi 2017 - 2030", realizată de Facultatea de Inginerie, dar în februarie 2017 a fost retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local pe motiv că era „o formă fără fond”.

Rămâne de văzut care va fi soarta acestei noi strategii...

Citit 7658 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Iulie 2018 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.