Evaluaţi acest articol
(55 voturi)
19 comentarii

UPDATE luni, 28 ianuarie

Magistraţii Tribunalului Galaţi au soluţionat luni, 28 ianuarie, contestaţia depusă de Marcel Tabac, autorul tâlhăriei din Mazepa de pe 14 ianuarie, împotriva arestării preventive pronunţată de Judecătoria Galaţi. Instanţa superioară a apreciat la nefondată cererea prin care Tabac, un recidivist eliberat în baza recursului compensatoriu în luna iunie a anului trecut, solicita să fie pus în libertate pe durata cercetărilor în dosarul în care este anchetat pentru tâlhărie. Decizia Tribunalului Galaţi este definitivă. 


UPDATE marţi, 22 ianuarie 

La nici 48 de ore de la emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele lui Marcel Tabac (36 ani), autorul violentei tâlhării comise în Mazepa 1 pe 14 ianuarie, suspectul le-a cerut magistraţilor să fie pus în libertate! Decizia completului Judecătoriei Galaţi, care a hotărât sâmbătă, pe 19 ianuarie, trimiterea după gratii pentru 30 de zile a individului acuzat de tâlhărie calificată, a fost atacată de acesta aproape imediat, contestaţia fiind înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Tribunalului în cursul zilei de luni. Cererea prin care tâlharul, care mai are la activ o condamnare tot pentru jaf, solicită o măsură mai blândă în locul cercetării în arestul Poliţiei Galaţi, are ca termen de judecată data de 28 ianuarie. Reamintim că Marcel Tabac a fost căutat timp de cinci zile de poliţişti după ce a atacat violent un pensionar în scara unui bloc din Mazepa 1, pentru a-i lua 500 de euro şi telefonul mobil. Până la publicarea semnalmentelor suspectului, Marcel Tabac a reuşit să se ascundă, abia vienri după-amiază, la câteva ore de la răspândirea informaţiilor care îi dezvăluiau identitatea, fiind capturat în zona fostului Centru de Transfuzii, din Ţiglina 1. Abia reţinut, Tabac a declarat că a atacat pentru că avea nevoie de bani ca să plece din ţară şi că nu s-a predat pentru că nu şi-a dat seama ce se întâmplă.


UPDATE sâmbătă, 19 ianuarie 

Bărbatul suspectat de comiterea tâlhăriei a fost prezentat în cursul acestei dimineți Judecătoriei Galați, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. El a fost deja încarcerat în arestul IPJ Galați.


UPDATE ora 17,45

Unde se ascundea urmăritul

Marcel Tabac a fost depistat de polițiștii Secției 2, care au primit o informație că bărbatul căutat s-ar fi ascuns într-o clădire dezafectată din Țiglina 1.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, individul nu s-a opus în momentul care a fost încătușat și reținut pentru a fie dus la centrul IPJ Galați.

El urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Vom reveni.


UPDATE ora 17,00

Tâlharul care a atacat un bătrân în centrul oraşului Galați a fost prins! 

Bărbatul căutat pentru atacul din Mazepa a fost prins de poliţişti în cursul după-amiezii şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Vom reveni.


Poliţia Galaţi a făcut publice primele informaţii despre individul bănuit că luni, 14 ianuarie, a atacat un bărbat în scara unui bloc din Mazepa. Acesta este încă liber, în ciuda eforturilor anchetatorilor de a-l localiza şi reţine. Individul a mai atacat într-o manieră similară, în urmă cu aproape trei ani.

Aproape o săptămână a trecut de la violentul atac din scara blocului B7 din Mazepa, unde un pensionar a fost urmărit şi stâlcit în bătaie de un individ chitit să îl tâlhărească. Imaginile terifiante ale agresiunii, surprinse pe o cameră de supraveghere care a filmat cum necunoscutul s-a năpustit asupra pensionarului de 75 de ani, pe care l-a lovit cu un box metalic şi căruia i-a luat 500 de euro şi telefonul mobil, le-au permis poliţiştilor să stabilească rapid identitatea agresorului.

VEZI VIDEO. ATENȚIE, imagini cu IMPACT EMOŢIONAL [click aici]

Dar nu şi să îl prindă, dovadă că la cinci zile de la atac, acesta era încă liber, motiv pentru care anchetatorii au decis să ceară ajutorul populaţiei. Bărbatul bănuit, un fost puşcăriaş eliberat anul trecut în baza recursului compensatoriu, are 36 de ani, este din Galaţi, are o înălţime de 1,75 metri, o greutate de circa 69 de kilograme, constituţie atletică, păr şaten, drept, des, barbă, fără alte semne particulare. La data atacului purta o geacă închisă la culoare şi un fes negru. Persoanele care l-au văzut sau au cunoştinţă despre locul unde acesta s-ar putea afla sunt rugate să sune la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Tâlhar cu patalama

Motivul pentru care individul din imagine, care potrivit unor surse s-ar numi Marcel Tabac, a stat după gratii până în luna iunie a anului trecut, a fost o tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, faptă care i-a atras o condamnare de doi ani, cu executare. Atacul, pe care l-a comis în toamna lui 2016 asupa unei femei pe care ar fi ameninţat-o cu un cutter, a fost apreciat de anchetatori ca fiind atât de violent, încât au reuşit să îl trimită în arest pe toată durata judecării procesului. În martie 2017 a primit prima condamnare de la Judecătoria Galaţi, pe care a contestat-o mai apoi la Curtea de Apel, fără succes. Din pedeapsă, a executat un an, beneficiind în iunie 2018 de recursul compensatoriu, care i-a permis să iasă din puşcărie.

Citit 39688 ori Ultima modificare Vineri, 01 Februarie 2019 01:23

19 comentarii

  • postat de Nicos Miercuri, 23 Ianuarie 2019 21:07 86.124.74.*** Link la comentariu
    5
    3

    Jilava veselă...cam ați spus tot despre dumneavoastră.
    Spre dezamăgirea ta nu scriu din penitenciar,dar am dreptul la o părere.
    Deja ai jignit toți oamenii care se simt în siguranță în acest oraș.
    Din fericire nu fac parte din lumea dumneavoastră și nu voi face vreodată.
    Oameni ca dumneavoastră trag orașul în jos,dar vă respectăm și așa.
    Aveți grijă că râsul se ia,cum se spune...
    Dacă nu ne respectăm interlocutorii,cum am putea să îndreptăm ceva în acest oraș?
    Respectul este generat de cei puțini.

    Raportează
  • postat de Galatean Marți, 22 Ianuarie 2019 19:27 78.96.81.*** Link la comentariu
    3
    19

    Bine, bine, asata-i un talhar maruntel, dar pe talharii mari care au furat, fiind alesi pe functii inalte, ascunsi de pazitorii legii, fiind imixtiunea politicului in justitie, pe acestia, cand o sa-i vedeam la beciul domnesc, confiscandu-le constructiile de neamuri proaste, pozitionate in buricul targului si pe unde le-a dorit inimioara, masini de ultimul racnet, afaceri cu bunuri patrimoniale ale orasului, prin abuz de functii, la bunul plac, din salarii de functionari publici?!!!!

    Dovezile se gasesc in arhivele institutiilor unde au functionat, pe perioadele mandatate de alesi la scrutinele electorale, prea suficiente sa-i ascunda in puscarii, nu numai cu progeniturile lor, dar si pana in a zecea spita, impreuna cu grupurile infractionale pe care le-au condus, pe numele lor furaciunile nefiind inregistrate!

    Dar aceasta cangrena a societatii, de dupa 89, este atat de raspandita, incat a cuprins aproape intreaga populatie, de la cel mai neinsemnat cetatean, care la randu-i s-a aliniat la acesti granguri, formatori de atitudini infractionale, vizibile,fara nicio frica de lege, implicandu-se in infractiuni de furt, coruptie si hotie, de la cele mai marunte, la unele de anvergura, multi fiind pe langa grangurii infractori, ca purtatori de trena sub diferite activitati si functii prin institutiile administrative!

    Asa s-au uns multi neica nimeni din acest oras, trezindu-se peste noapte proprietari de terenuri si constructii din patrimoniul orasului, ca plata pentru serviciile aduse magraonilor pusi, chipurile, in slujba cetatenilor.SIC!

    Si facem tam-tam cu un (...) marunt ca scoatem in evidenta, ce?

    Societatea, statul, justitia, trebuie sa-i aduca in fata pe acesti indivizi lacomi care au luat din avutul poporului bunuri in mod ilegal; dovezile sunt atat de evidente si la vedere, incat nici macar un pas nu trebuie facut!

    Raportează
  • postat de Jilava vesela Marți, 22 Ianuarie 2019 14:29 84.117.40.*** Link la comentariu
    1
    12

    Nicos se simte in siguranta in acest oras. Cred ca scrie din penitenciar.

    Raportează
  • postat de Akbar Duminică, 20 Ianuarie 2019 18:44 5.13.213.*** Link la comentariu
    3
    34

    Mai sunt deschise minele de uraniu ?

    Raportează
  • postat de vt Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 17:20 89.137.137.*** Link la comentariu
    3
    40

    Ce fata de ticalos are! Sa putrezesti in puscarie monstrule si criminalule!

    Raportează
  • postat de Nicos Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 13:23 109.166.128.*** Link la comentariu
    26
    6

    A avea o părere nu este o rușine.Nici faptul că nu ne punem de acord nu poate fi o rușine.
    Ai enumerat o serie de rezultate negative.Nu le contest.
    Știi cumva și câte fapte pozitive au existat?Sau îți place să te rezumi doar la eșecuri.
    Dacă ești genul ăsta de persoană nu cred că putem purta un dialog.
    Îți sugerez să lași rasismul deoparte.Poți deveni o persoană periculoasă pentru societate.

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 10:06 5.13.206.*** Link la comentariu
    13
    13

    @ochiul public
    Militia romana este jalnica ca nivel de imagine... sunt si angajati corecti care-si fac treaba. Sunt in urma cu multe..
    In tarile civilizate, datorita emigrantilor, când te muti cu chirie, te inregistrezi obligatoriu la primarie in max. o luna, apoi vine politia la tine acasa, te intreaba de sanatate, da noroc cu tine sa te "citeasca" se uita cum stai, cate pers. locuiesc real in casa... etc. Evadase odata un marocat cu legaturi terorist, a apucat sa fuga din Bruxelles pana in Gent l-au prins in tren din mers.. in 2h si... asa DA. Dar aia au camere de supraveghere cu infedificare faciala in toate zonele aglomerate. Noi avem de invatat multe! Partea proasta, e ca nu invatam niciodata NIMIC. Ne impinge UE pe la spate ca niste corigenti... pune mana pe carte BAAA... asta e statul roman jalnic!

    Raportează
  • postat de politia Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 09:54 79.112.218.*** Link la comentariu
    7
    13

    poi daca l.au prins nu si.au facut treaba?

    Raportează
  • postat de Nobody Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 09:28 5.13.156.*** Link la comentariu
    1
    27

    Adevarul seamana uneori cu un joc de puzzle si nu imi propun sa caut vinovati...poate ca unele recomandari prind bine potentialelor victime. Indiferent de sex sau de varsta, cand faceti operatiuni cu sume mari de bani, nu umblati singuri...rugati o persoana de certa incredere sa va insoteasca. Nu uitati ca infractorii isi "puncteaza" victimele tocmai in preajma bancilor, caselor de schimb valutar si zonelor comerciale. Personal, atunci cand am folosit bancomatele din Piata centrala, am fost abordat de tuciurii sub diferite pretexte (sa schimb bani, sa cumpar valuta s.a.), ceea ce m-a determinat sa renunt la a mai scoate bani de la ATM-le din acea zona. E de la sine inteles ca o persoana "punctata" pentru a fi talharita este urmarita de prezumtivul infractor pana cand ajunge intr-o zona mai putin aglomerata; cateva tertipuri va ajuta sa va faceti o idee daca sunteti vizat...intrebati cat e ceasul sau unde este un cabinet medical in zona s.a. ceea ce va permite sa aruncati o privire atenta in urma; cred ca este foarte important momentul intrarii in scara blocului...daca observati ca vine o persoana necunoscuta din urma, e bine sa va opriti, sa va intoarceti ca si cum ati fi uitat ceva...schimbarea brusca de traseu creaza dileme borfasilor! Un weekend linistit galatenilor, oriunde l-ati petrece!

    Raportează
  • postat de profesor Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 09:02 86.124.205.*** Link la comentariu
    2
    25

    De la procurori si judecatori asteptam rapiditate in procesarea dosarului, un proces corect si condamnare la maximum pedepsei legale.

    Raportează
  • postat de Ochiul public Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 01:24 89.136.4.*** Link la comentariu
    10
    67

    @Nicos: ca să fim mai buni și mai înțelepți, trebuie să existe un precedent. O demisie ar fi un precedent semnificativ.
    Cine greșește plătește, corect? Cu ce plătește? Cu pensionare la 45 de ani și pensie specială cât cinci-șapte pensii medii?
    Plus că nu este prima oară când poliția gălățeană se face că îi caută pe infractori. Mai țineți minte Machena, interlopul care n-avea voie să iasă din sat, el bântuia prin județ și acum câțiva ani a omorât dintr-un foc patru femei într-un accident? Dar pe polițistul de frontieră care făcea trafic de țigări, prins de patru-cinci ori, care lucra în continuare în poliție și făcea ce știa el mai bine, adică trafic, fiindcă nu-l vedea nimeni? Dar pe ucigașul copiilor din Foltești, Ivanciu Corcioveiu, pe care au trebuit să ni-l aducă italienii că poliția s-a făcut că-l caută până a reușit să fugă din țară?
    Dar în cazul de față, cum îl căuta poliția pe acest Marcel Tabacu? Că eu m-am tot uitat, între 12 a.m., când l-au „pus pe sticlă, și 5 p.m., când au anunțat că l-au prins, și nu apărea pe site, la urmăriți?!
    Nu-s cam multe greșeli?
    Nu-i cam multă infracționalitate în Galați ca să ne trezim odată și să mai cerem și câte o demisie?
    N-o mai tot luați pe panta asta melodramatică a polițiștilor care sunt și ei oameni, au familii etc. Păi ce, bătrânul ăla pensionar, cu dinții sparți și fața desfigurată, agonizând în spitalul județean de unde majoritatea dau să fugă la București, Iași, Cluj sau unde-i ține buzunarul, nu-i și el om? L-au luat cumva polițiștii să-l ducă unde au ei acces, la Spitalul Militar?
    Dar pensionarii care au stat la mâna unui descreierat de boschetar cinci zile, până s-a hotărât poliția să ceară sprijinul pentru prinderea lui, nu-s și ei oameni?
    Dar, dacă-s oameni și nu mănâncă cu trei guri, de ce nu se lasă polițiștii incompetenți singurei de meserie, să lase pe alții mai capabili, mai tineri, mai cu simțul răspunderii în loc? Nu-i bine în privat, cu salariul la o treime, nu?
    Nu-i bine în privat fără facilități la credite, fără prioritate la angajarea rudelor în MAI, fără facilități la concedii, fără pile la o înmatriculare de auto peste rând, la un pașaport mai rapid, poate și fără șansa unei șpăguțe la ceas de seară... ai?
    Ce vă mai place să vă dați victime de parcă v-ar ține careva cu forța-n post!... La privat se dă afară și pentru o întârziere la program, la poliție se întârzie dosarele penale cu anii (!) și nu răspunde nimeni... Să vă fie rușine că gândiți așa!

    Raportează
  • postat de Nicos Vineri, 18 Ianuarie 2019 23:00 109.166.128.*** Link la comentariu
    72
    12

    O demisie?De ce?
    Celui care a cerut demisia de rușine,oare dumneavoastră nu ați greșit niciodată la locul de muncă?Sunteți vreun sfânt coborât pe pământ?
    Sau poate nu aveți un loc de muncă...
    Polițiștii sunt și ei oameni,au familie ca și dumneavoastră.Eu zic să gândiți de zece ori și să scrieți o singură dată.
    Învățați să respectați și veți primi respect.
    Mai terminați cu ura și plăcerea de a vedea pe oricine la pușcărie.
    Cu siguranță că acest individ se va întoarce acolo unde îi este locul.
    Felicit Poliția Județului Galați și pentru acest rezultat.
    Eu mă simt în siguranță în acest oraș.
    Haideți să fim mai buni și mult mai înțelepți.

    Raportează
  • postat de GOGU FIROSCOSUL Vineri, 18 Ianuarie 2019 20:08 5.13.179.*** Link la comentariu
    28
    21

    ARE CARISMA,prin ceva imi aminteste de...AL PACINO!!!

    Raportează
  • postat de Ochiul public Vineri, 18 Ianuarie 2019 17:58 82.137.13.*** Link la comentariu
    10
    40

    @Terescenco: poate te-ai potrivi măcar la nivel gramatical -"mi-ar" in loc de mi-ar, "place" in loc de plăcea... @Mototlea, șeful IPJ Galați: cum e, șerifu'? Cum l-ați scos pe sticlă, cum fu prins. O demisie, măcar de rușine dacă de onoare nu se poate, ceva?!...

    Raportează
  • postat de Daniel Vineri, 18 Ianuarie 2019 15:45 213.218.53.*** Link la comentariu
    15
    12

    mai degraba, ti-ar PLACEA LIMBA ROMANA

    Raportează
  • postat de O intrebare? Vineri, 18 Ianuarie 2019 15:40 109.166.134.*** Link la comentariu
    47
    21

    Demersul recursului compensatoriu a inceput de pe vremea guvernului "tehnocrat", la initiativa ralucai pruna, ministrul justitiei de la acea vreme! De ce ACUM nu se iese in strada, din motiv de destabilizare a justitiei?! Pt ca nu e marca " ciuma rosie"?

    Raportează
  • postat de Bogdan Vineri, 18 Ianuarie 2019 14:34 194.105.20.*** Link la comentariu
    0
    25

    "potrivit unor surse s-ar numi Marcel Tabac"
    Incercati la autoritati... cred ca alea sunt sursele potrivite pentru articolul dumneavoastra. Asta daca i-au luat Nume/ Prenume cand l-au arestat acum 3 ani.

    Raportează
  • postat de Ochiul public Vineri, 18 Ianuarie 2019 13:31 89.136.4.*** Link la comentariu
    7
    70

    Așa, și ce s-a schimbat de luni până acum de abia azi se cere sprijinul cetățenilor în prinderea agresorului? S-a înrăutățit starea victimei și s-ar putea să se lase rău pentru cei care, prin tăcere, au contribuit la punerea la adăpost a infractorului? A reușit infractorul să-și ia bilet de microbuz către Spania, Italia sau altă destinație însorită, precum ucigașul fără permis al copiiilor din Foltești (pe care tot un polițist din IPJ-ul Galați care cică-l căuta pe sub mese l-a ajutat să-și curețe din urme)? Eu cred că nu s-a schimbat nimic , dar trebuie neapărat să se schimbe: Mototolea, șef al IPJ, DEMISIA!!!

    Raportează
  • postat de Terescenco Oana Vineri, 18 Ianuarie 2019 12:55 188.24.226.*** Link la comentariu
    70
    23

    Ce frumos este! Miar place sa am un barbat ca asta!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.