FOTO și VIDEO. Primăria, acuzată pentru tasările din Galaţi. Creșterea apelor subterane, necontrolată. PLÂNGERE
Foto: Iulia Kelt

FOTO și VIDEO. Primăria, acuzată pentru tasările din Galaţi. Creșterea apelor subterane, necontrolată. PLÂNGERE
Fisuri în spatele fostului dispensar medical din Ţiglina III
Evaluaţi acest articol
(38 voturi)

Hidrotehnicianul Romeo Cândea, un cunoscut militant gălățean în ceea ce privește ecologismul prin intermediul Asociației Eco-Gal, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, împotriva primarului Ionuț Pucheanu și a directorului tehnic al Primăriei Galați (directorul Direcției Infrastructură și Lucrări Publice, Cristian Capeţis – n. red), acuzându-i că au permis, prin neintervenție, distrugerea caselor și locuințelor în urma creșterii nivelului apei subterane. 

Plângerea a fost înregistrată în data de 4 aprilie la unitatea de parchet menţionată, cu numărul 2359/P/2019. „Vă comunicăm faptul că a fost constituit dosarul cu numărul de mai sus, acesta fiind trimis către Poliţia Municipiului Galaţi, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii/lor prevăzute de Art.297 NCP”, se arată în înştiinţarea trimisă pe adresa lui Romeo Cândea şi semnată de prim-procurorul Cristina Emanuela Mărgărit. 

În opinia lui Romeo Cândea, vinovați pentru situația creată sunt mai mulţi. Şi detaliază: „Acuz pe primarul Ionuţ Pucheanu şi pe directorul tehnic din Primărie pentru distrugerea proprietăților noastre (apartamente şi case) prin încălcarea Normativului NP 125/2008 şi a Legii 10/1995 de către SC Apă Canal, SC Gospodărire Urbană şi cele 130 de asociaţii de proprietari care au pierderi de apă în subsol. 

1. SC Apă Canal nu face exploatarea corectă a reţelelor purtătoare de apă şi a construcţiilor hidrotehnice concesionate (control zilnic, întreţinere şi reparaţii). Conform unui raport al Inspectoratului în Construcţii Galaţi, în 2001 erau 90 de asociaţii cu pierderi de apă în subsol. Cât de mult s-a „străduit” Apă Canal, dacă în 2019 apar 130 de asociaţii cu apă în subsol? Societatea ar trebui să treacă la controlul zilnic, să raporteze situaţia Primăriei, iar aceasta să aplice sancţiuni asociaţiilor de proprietari cu pierderi în subsoluri şi fără racorduri pluviale şi menajere la canalizare. În trei luni vom avea toate asociaţiile fără pierderi de apă.

2. Proprietarii din cele 130 de asociații trebuie să înţeleagă că zadarnic au gresie, parchet, centrală termică în apartamente şi izolaţie termică la exterior, dacă au apă în subsol şi nu au racorduri pluvial şi menajer la canalizare. Mai devreme sau mai târziu, blocul se va tasa sau chiar nărui.

3. În ceea ce priveşte SC Gospodărire Urbană, revoltătoare este paragina de suprafaţă, începută în vremea totalitară (1963-1992), continuată de ADP şi apoi de Gospodărire Urbană pe circa 30 la sută din intravilanul municipiului Galaţi. Nici astăzi directorul Primăriei şi cel al Gospodărire Urbană nu ştiu că sunt obligaţi să amenajeze zona construită conform NP 125/2008”, menţionează Romeo Cândea în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. 

Hidroenergeticianul a dat mai multe exemple care să ilustreze situaţia reclamată de el: blocul E4 din Ţiglina I, Şcoala 5 şi blocul K1 din Micro 17, blocul C20 din Ţiglina I, tasarea din str.Stadionului produsă în anul 2014, blocurile B8 şi B7 din Mazepa I (unde s-au identificat probleme mari anul trecut) şi chiar clădirea Parchetului din str.Traian. 

Conform lui Romeo Cândea, primarul „poate petici situaţia pe banii vinovaţilor: directorii Apă Canal, ADP şi cei din Primărie din perioada 1992-2018” sau „poate introduce normalitatea”, prin actualizarea hotărârilor de CL 259/2001 şi 21/2004, prin care să se precizeze că SC Gospodărire Urbană salvează construcţiile în suprateran, Apă Canal pe cele din subteran, iar directorul responsabil din Primărie coordonează de acum înainte toate aceste activităţi. 

Biroul de presă al Primăriei Galaţi nu a dorit să facă niciun comentariu pe marginea acestui subiect.

Apă Canal a notificat Primăria şi asociaţiile de proprietari

În februarie 2019, Apă Canal dădea publicității un raport în care arăta următoarele: „S-au constatat deficiențe majore în ceea ce privește funcționarea instalațiilor interioare de canalizare la un număr de 130 asociații de proprietari din municipiul Galați, respectiv la 412 blocuri/scări. În cazul acestora, racordurile de preluare apă menajeră fie lipsesc (403 blocuri/scări), fie sunt rupte sau deteriorate (9 blocuri/scări), deversarea apelor uzate menajere făcându-se direct în subsolurile blocurilor și pe radierul tunelelor tehnice aferente blocurilor sau domeniului public. Aceste deficiențe conduc în primul rând la acumularea de ape uzate în subsolurile blocurilor și ulterior în tunelele tehnice, ceea ce poate conduce la afectarea stabilității construcțiilor/blocurilor din zonă și a tunelului tehnic, prin infiltrațiile de apă uzată produse în timp. Reamintim, în acest sens, situația similară constatată în anul 2018 la blocul B8 din Mazepa I. În al doilea rând, folosirea drept colector de canalizare a subsolurilor blocurilor și a tunelului tehnic în care sunt pozate rețelele de utilități (dintre care cea mai importanta este rețeaua de alimentare cu apă potabilă), contravine normativelor tehnice și igienico-sanitare în vigoare, generând un focar de infecții ce poate pune în pericol sănătatea populației. Nu în ultimul rând, aceste deficiențe conduc la uzura prematură a rețelelor purtătoare de fluid pozate în subsoluri și în tunelele tehnice”.

În foto 1, galerie. Fisuri în spatele fostului dispensar medical din Ţiglina III. Foto 2. Canalizarea de la blocul B8, unde apa se scurge în pământ. Foto 3. O canalizare care stă degeaba, în Mazepa I

Citit 8484 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Iunie 2019 00:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.