Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Mobilizare pentru a-i ajuta pe părinţii greu încercaţi, rămaşi fără un copil, dar şi fără acoperiş deasupra capului, în toiul iernii.


UPDATE, vineri, 6 decembrie 2019. O casă în care se aflau patru copii singuri a luat foc. Un minor în vârstă de un an a murit mistuit de flăcări (FOTO și VIDEO) | Autorităţile locale din Valea Mărului s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe părinţii greu încercaţi, rămaşi fără un copil, dar şi fără acoperiş deasupra capului, în toiul iernii.

Asfel, edilul comunei, Florin Doca, a anunţat, printr-o postare pe o reţea de socializare, că a fost iniţiată, prin Şcoala Gimnazială "Doamna Nica", inclusiv o strângere de fonduri pe Facebook, la adresa https://www.facebook.com/scoalavaleamarului/?epa=SEARCH_BOX.

Tot la unitatea de învăţământ sunt aşteptaţi şi toţi cei care vor şi pot, să ajute, sub orice formă, familia. În plus, pentru refacerea de urgenţă a locuinţei afectate, edilul din Valea Mărului a promis că va aloca fonduri şi forţă de muncă, astfel ca, în cel mai scurt timp, familia greu încercată să îşi poată relua traiul de zi cu zi.


O casă în care se aflau patru copii singuri a luat foc. Un minor în vârstă de un an a murit mistuit de flăcări. Incendiul cu urmări tragice a avut loc joi după-amiază, la o gospodărie din Mândrești. O locuință în care se aflau patru copii cu vârste între unu si zece ani s-a aprins ca o torță după ce copilul cel mai mare a încercat să aprindă focul.

Pompieri civili și militari s-au mobilizat ca să îi salveze, dar pentru unul dintre ei a fost prea târziu.

"În primă fază, s-au deplasat două autospeciale de la Garda de Pompieri Tecuci, împreună cu o ambulanță SMURD. Ulterior, când s-a anunțat prezența unor copii în camera afectată de incendiu, s-a deplasat elicopterul SMURD și încă o autospecială de la Garda Pechea. Când au ajuns la eveniment, incendiul fusese localizat de către SVSU. O cameră era afectată de incendiul pornit de la o sobă. Înainte de incendiu, mama copiilor lăsase în cameră patru copii: doi gemeni de 1 an și 4 luni, un copil de 4 ani și unchiul lor de 10 ani. Cercetările organelor abilitate au arătat că unchiul copiilor, în vârstă de 10 ani, a folosit un recipient cu benzină pentru a aprinde focul, fapt care a produs o deflagrație și răspândirea focului în toată incinta dormitorului. Părinții copiilor au reușit să-i scoată pe toți, cu excepția unuia din cei doi gemeni care a suferit arsuri incompatibile cu viața. Unchiul lor de 10 ani a fost diagnosticat de către medicul de pe echipajul aerian de salvare cu arsuri de căi aeriene, dispunând transportul acestuia la Spitalul de Pediatrie Galați. Camera afectată de incendiu a fost distrusă în totalitate", precizează reprezentanții ISU Galați.

Poliția și Protecția Copilului vor începe o anchetă.

Sursa foto: ISU Galaţi și Facebook

Joi, 5 decembrie 2019

Citit 8440 ori Ultima modificare Luni, 09 Decembrie 2019 00:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.