Primăria Galați cheltuieşte banii împrumutaţi pentru autobuze hibrid

Primăria Galați cheltuieşte banii împrumutaţi pentru autobuze hibrid
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Cele 30 milioane de lei, împrumutate de Primăria Galaţi de la EximBank pentru achiziţia mult-promiselor autobuze electrice hibrid, se împuţinează văzând cu ochii. Dacă şi aleşii vor fi de acord, din suma iniţial alocată vor mai rămâne 3 milioane de lei. Peste 9,2 milioane de lei ar urma să fie redirecţionate, din nou, către alte obiective de investiţii, printre care şi reabilitarea şi modernizarea Plajei "Dunărea".

În vara anului trecut, prin hotărârea Consiliului Local, Primăria Galaţi a contractat un credit de 100 milioane de lei pentru finanţarea unor obiective de investiţii, printre care şi achiziţia unor autobuze electrice hibrid. Pentru acestea fuseseră alocate, iniţial, 30 milioane de lei. În octombrie anul trecut, cu votul consilierilor locali, din cele 30 milioane de lei s-au luat 17,7 milioane de lei, care au fost redirecţionate către alte obiective de investiţii. Prin urmare, au mai rămas 12,2 milioane de lei pentru autobuze hibrid. Dacă aleşii locali vor fi de acord, suma rămasă va fi diminuată cu 9,2 milioane de lei, bani care vor finanţa alte obiective de investiţii.

Justificarea autorităţilor

În documente se arată că, prin Hotărârea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, în 2020, trebuie făcute trageri de 40,7 milioane de lei din creditul EximBank. În cazul în care Primăria nu utilizează această sumă până la finele anului, va plăti o penalitate de doi la sută din suma notificată şi netrasă. Primăria mai precizează şi că licitaţia pentru autobuze electrice hibrid a fost anulată de două ori, "întrucât nici o ofertă nu a fost declarată admisibilă". În consecinţă, pentru a utiliza toată suma aprobată din credit pentru anul 2020, este necesară completarea listei cu "obiective de investiţii care sunt în curs de execuţie".

Unde se duc cele 9,2 milioane de lei

Lista investiţiilor finanţate din credit se lungeşte cu trei obiective. Prima este reabilitarea şi modernizarea Plajei "Dunărea", pentru care sunt alocate 4,2 milioane de lei. Vine la rând "Sală de sport şi sală de mese - Şcoala Gimnazială Nr. 28" - investiţie care primeşte 1,8 milioane de lei. Alte 1,7 milioane de lei sunt repartizate pentru "Amenajare arteră de legătura între bd. Dunarea şi bd. Marii Uniri" - celebrul drum prin curtea Poliţiei de Frontieră. Iar finanţarea pentru parcarea multietajată construită în Mazepa I, blocul R5 este suplimentată cu 1,5 milioane de lei.

Rămâne de văzut dacă aleşii vor fi de acord. Nu trebuie să uităm că Primăria a mai contractat, în 2017, un credit de 100 milioane de lei, din care 25 milioane de lei erau destinate achiziţiei de autobuze, dar suma a tot fost diminuată şi redirecţionată până când a ajuns la zero.

Revenind la autobuzele hibrid, reamintim că este în derulare cea de-a treia licitaţie pentru cumpărarea lor. E greu de spus dacă se va finaliza cu succes, având în vedere că la primele două proceduri ofertant unic a fost Solaris Bus & Coach SA.

Citit 6256 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Mai 2020 23:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.