Vecinătate cu conflicte în casa Primăriei

Vecinătate cu conflicte în casa Primăriei
Imobilul din strada Gării, nr. 17
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

O situaţie deloc nouă, frecvent întâlnită între vecinii care împart acelaşi imobil sau aceeaşi curte, se petrece, de ani de zile, şi într-un spaţiu din centrul Galaţiului, aflat în proprietatea municipalităţii. Doi chiriaşi îşi împart o curte în care se află două case, unul dintre ei reclamându-l pe celălalt de acte repetate de violenţă şi scandal. 

Cazul, aparent banal prin frecvenţa cu care poate fi întâlnit la orice vecinătate, se petrece într-un imobil al Primăriei, dat spre folosinţă în baza unor contracte de închiriere. Conflictul care mocneşte între cei care locuiesc în respectivul spaţiu nu a fost nicidecum aplanat, nici de reprezentanţii municipalităţii, nici de poliţie. Şi unii şi alţii ar trebui să ştie de cele ce se petrec în spatele porţii de pe strada Gării nr. 17, numai că, din motive neclare, nu s-a ajuns la nicio soluţie paşnică, dimpotrivă. Cel puţin asta susţine unul dintre chiriaşi, care stă de-o viaţă într-una din casele aflate în curtea respectivă. Cezar Secobeanu a preluat contractul de închiriere în urmă cu circa 20 de ani de la tatăl său, fiind titular în prezent, şi locuieşte acolo cu familia, respectiv soţia şi cei doi copii, de 5 şi respectiv 14 ani. În aceeaşi încintă, se mai află o casă, dată şi ea în chirie, unui alt titular, care ar fi, se pare, un fost poliţist. Numai că, susţine Cezar Secobeanu, acesta nu ar sta acolo şi ar fi cedat folosinţa spaţiului către doi fraţi. "Fraţii aceştia au venit aici la câţiva ani după ce am preluat eu contractul de închiriere. Unul dintre ei este căsătorit, e la locul lui. Celălalt ne creează mari probleme. Vine aici cu toţi beţivii, le mai dă cheia de la poartă, se adună aici şi consumă alcool. Chiar şi cu pandemia asta, când era situaţie de urgenţă, el venea cu toţi beţivii aici în curte. Vedeţi, spaţiul este mic. Avem copii, nu se poate aşa ceva. I-am spus, dar degeaba. El lucrează ca agent de pază la o firmă. Am anunţat poliţia, am sunat şi la 112, dar nu s-a întâmplat nimic. Am anunţat şi la Primărie, că noi ştim că titular de contract este un alt domn, fost poliţist, acum pensionar, care nu stă aici. Iarăşi, nu s-a întâmplat nimic", ne-a declarat Cezar Secobeanu. 

Chiriaşi şi nu prea, conflicte neînregistrate

În baza celor semnalate, reiese faptul că bărbatul turbulent şi fratele său nu ar sta legal în imobilul de pe strada Gării. În cazul în care casa este închiriată altei persoane, aceasta nu ar fi avut dreptul să cedeze folosinţa imobilului, fapt care, în realitate, se petrece de ani buni. De la Primăria Municipiului Galaţi, căreia i-am adresat o sesizare pentru a ne confirma situaţia înregistrată în scriptele instituţei, nu am putut afla, oficial, identitatea chiriaşului legal, care ar avea dreptul să deţină imobilul în care stau acum fraţii, invocată fiind legea care protejează datele cu caracter personal. În schimb, reprezentanţii Primăriei garantează că "se interzice în mod expres subînchirierea unui imobil sau cedarea dreptului de folosinţă a spaţiului închiriat, proprietatea municipiului Galaţi. Sancțiunile legale în cazul subînchirierii sunt rezilierea contractului de închiriere a tuturor locatarilor din acel spațiu”. Cât priveşte aspectele conflictuale, pentru că cei care se declară deranjați de comportamentul violent și imoral al vecinului nu s-au îndurat niciodată să-l tragă serios la răspundere, preferând doar să semnaleze poliției neregulile, Secția 1 se declară neputincioasă în a tranșa problema. Oficial, toate cele ce s-au petrecut la adresa din strada Gării nr. 17 nu există, după cum reiese din răspunsul primit la solicitatea noastră adresată IPJ Galați. ”În urma verificărilor efectuate în evidenţele Secţiei 1 Poliţie Galaţi, s-a constatat că nu sunt înregitrate sesizări, plângeri sau dosare penale în care figurează ca parte numitul Secobeanu Cezar, sau locatari ai imobilului din municipiul Galaţi, strada Gării

Citit 3141 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2020 01:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.