Dacă ar fi să conving pe cineva să vină să viziteze Galațiul, cu siguranță primul lucru pe care involuntar l-aș propune ca atracție ar fi faleza. Apoi m-aș mai gândi o secundă și aș zice: "Lasă, vin eu la tine!".
Axa duminică-faleză-gălățeni este probabil cel mai mare clișeu și, totuși, în afară de plimbarea în linie dreaptă, nimic din tot ceea ce înseamnă faleza gălăţeană nu este spectaculos sau măcar demn de a fi menționat. O stradă de câțiva kilometri, înconjurată de o vegetație incertă și câteva monumente ruginite, care, în lipsa mâzgălelilor care se vor a fi graffiti, ar trece probabil neobservate. Interesănțenia falezei rămâne, pentru mine, coșul de gunoi stilizat care cântă la chitară, un adevărat proiect de modernizare.
Spațiile verzi, un alt lucru care ar putea fi îmbunătățit. Deseori văd parcuri sau chiar porțiuni de-a lungul străzilor unde vegetația e uscată, neîngrijită, uitată. Întreținerea acestor mici spații ar putea fi un factor primar în îmbunătățirea aspectului orașului și nu numai.
Infrastructura, subiect de care fie ne-am plictisit, cu privire la care ne-am resemnat sau pe care încă sperăm că nepoții noștri îl vor rezolva. Bulevardul Coșbuc mi se pare un exemplu perfect, în special porțiunea care duce spre Barieră. E ca și cum orașul te-ar implora să nu-l abandonezi.
Un prieten îmi spunea cu câteva săptămâni în urmă, cu o oarecare mândrie, că a învățat gropile din Galați. Cam asta pare cea mai fiabilă soluție pentru noi: să alegem traseul cu cele mai puține gropi.
Slujbele. De ce tinerii nu rămân în Galați? Simplu, nu au din ce să trăiască. Joburile pentru cei mai tineri dintre gălățeni sunt limitate, pentru că, de cele mai multe ori, patronii aleg să ofere locurile de muncă celor mai în vârstă, considerând că sunt mai statornici. Nimic de contestat aici, însă ce se va întâmpla când toți se vor pensiona? La fel de simplu, tinerii își vor vedea de viețile lor în orașele care le-au putut oferi un salariu decent. Rezultatul? Galați va deveni orașul bătrânesc în care ne vom întoarce câteva zile pe an, pentru a ne vizita rudele.
Autobuzele. Deși este adevărat că unele au fost schimbate, mirosul banchetelor îmbâcsite, zgomotul infernal al motorului și căldura din interior, alături de mulțimea de pensionari la primele ore ale dimineții și, uneori, indivizi care invadează orice milimetru al spațiului personal, toate îmi sunt adânc imprimate în suflet. Eu am renunțat la transportul în comun, dar ce se întâmplă cu toți cei care nu o pot face?
