Modernizarea străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918 este în plină desfășurare. Fiindcă multă lume spune că nu se lucrează într-un ritm susținut, am urmărit activitatea muncitorilor timp de mai multe ore, pe parcursul a două zile.
Luni dimineață, cam ora 8.00. Cobor din bloc pentru a vedea care este porțiunea de stradă de care se ocupă muncitorii astăzi. Văd două grupuri de muncitori. În partea dreaptă, aproape de sensul giratoriu de la General, un grup mai mare. Între șapte și zece persoane priveau unul dintre colegi făcând manevre într-un utilaj. Toți aveau veste neon, dar niciunul mască. E adevărat, totuși, că ei pot fi exceptați de la această măsură.
În partea stângă, puțin înainte de stația de autobuz, un grup mai restrâns, cu oameni care vin, pleacă și iar vin. Ei erau la umbră și am preferat să stau și eu în zonă. Am abordat o strategie diferită față de vinerea trecută: nu m-am mai plimbat de-a lungul străzilor, doar am stat pe loc, să văd ce se petrece.
La puțin timp după ce m-am oprit acolo, apar trei oameni care păreau, zic eu, mai importanți. Se plimbau și mișcau capul stânga-dreapta din mers, ca la un meci de tenis, analizând stadiul lucrărilor.
Cea mai evidentă schimbare este șirul de stâlpi noi pentru iluminat. Au un aspect ceva mai modern, față de vechii stâlpi de beton: sunt subțiri, dintr-un metal gri-lucios.
Liniile de tramvai sunt acoperite cu o pânză albă. Probabil scopul este de a le apăra de razele soarelui. Câțiva muncitori nu au capul acoperit, însă șinele trebuie protejate; ba chiar primesc și apă. Atât vineri, cât și luni, liniile au fost udate cu ajutorul unei cisterne transportate de un camion. Sticlele de apă ale muncitorilor erau aburite pe dinăuntru de la căldură, însă apa rece din cisternă răcorea instant șinele.
Din partea dreaptă se aud zgomote puternice, pot să vizualizez cimentul cum pocnește sub forța unui picamer. Încep chiar să regret că nu am stat în partea cealaltă. Aici, pe stânga, e moleșeală, pare că toți așteaptă ceva sau pe cineva. Vine, la un moment dat, un muncitor din partea dreaptă: "Băi, Ioane, care e treaba, mă?". Începe o conversație pe care nu reușesc să o aud.
Tot din dreapta se apropie un utilaj. Muncitorii încep să încarce bucăți de metal, care îngrădesc perimetrul lucrărilor, poduri improvizate și altele. Deși ar fi ajuns mai repede pe jos, doi dintre muncitori se urcă și ei în utilaj, alături de șofer, și mai discută până în capătul celălalt al străzii.
Unul dintre muncitorii din partea stângă, unde am stat eu, se deosebea prin casca albastră pe care o purta pe cap. Nu știu dacă respectiva cască este un element de diferențiere, dacă reprezintă un rang mai înalt sau doar o măsură de protecție. Cert este că, cel puțin judecând după acțiuni, domnul respectiv părea responsabil doar de supraveghere. Singurul moment mai dinamic a fost atunci când m-am întâlnit cu el, în drum spre casă. Era aproape ora 11, avea o țigară aprinsă și tocmai își cumpărase o cafea.
Vineri, tot mergând, am văzut mai multă acțiune. Deși era sfârșit de săptămână și o temperatură cu vreo 10 grade mai mare, zeci de muncitori săpau, cărau, înșurubau, tăiau materiale și o echipă, bănuiesc eu de verificări, controla calitatea asfaltului, grosimea și alte detalii pe care nu le-aș înțelege.
Evenimentul cel mai remarcabil de luni a fost căzătura unui bătrân cu pălărie. S-a dezechilibrat trecând pe strada cu denivelări și a căzut cu fața direct în praful de pe jos. Era foarte slab, nu avea forță și nici mobilitate și nu mai reușea să se ridice. Doi muncitori mai săritori l-au ajutat. I-au scuturat pălăria și i-au șters chiar și fața cu o cârpă.
După câteva ore bune am plecat să văd ce se întâmplă și în dreapta mea, pentru că stânga era destul de monotonă. Am observat niște muncitori cu uniforme diferite, grena. Nu aveau vesta neon după care mă obișnuisem să îi identific. Aveau tenul mai închis la culoare și proveneau, cu siguranță, din alte țări. Reușeam să-i văd doar de la mijloc în sus; săpau undeva la adâncime, în timp ce un muncitor român parcă veghea deasupra lor. Nu am înțeles diferențierea de culori pentru uniforme, dar mi-am amintit că am mai văzut și vineri un bărbat cu pielea mai închisă, aproape de strada Gheorghe Doja. El era și mai adânc într-o groapă, îi vedeam doar umerii și capul. Or fi mai buni străinii la săpat în adâncime...
