vezi bine - adevărul abia trece
printre lăcaşuri sterpe şi minciuni,
e numai plâns şi răni şi şchiopătează
muşcat de lupi, de proşti şi de nebuni !!!
vezi bine - cade-n drum şi se târăşte
prin cărţi zvârlite grabnic la gunoi,
nici o salvare nu-i şi nu se vede
vreun dumnezeu... să-l cheme înapoi !!!
vezi bine - naiba stă la drumul mare,
şi-n catedrală stă, şi în palat,
pe când bigoţi şi câini urlă prohodul
şi râd la groapa cestui predicat !!!
vezi bine - nu-i minciună, e aproape
şi ne aşteaptă - vrei să coborâm:
eu, printre brusturi - greier fără moarte;
tu, printre greieri - floare de salcâm ???
(Din colecţia "Cele mai clare poezii rămase tablou")