Întreprinzătorii, încurajați să solicite microgranturi de 2.000 de euro
Foto: Viața Liberă

Întreprinzătorii, încurajați să solicite microgranturi de 2.000 de euro
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Peste 11.000 de întreprinzători eligibili au solicitat, în primele două zile, microgranturile puse la dispoziție de Ministerul Economiei, din fonduri europene, pentru firmele afectate de criza COVID-19. Pentru aceste finanțări, nu sunt necesare certificatele de stare de urgență.

Luni, 12 octombrie, au fost deschise înscrierile în cadrul Măsurii 1 - microgranturi din cadrul ajutoarelor de stat din fonduri europene și de la buget, pentru redresare din criza COVID-19, ce oferă microgranturi în valoare de 2.000 de euro. Bugetul total al Măsurii 1 este de 100 milioane de euro, din care pot fi finanțați 50.000 de beneficiari de microgranturi. Conform Ministerului Economiei, formularul de înscriere, disponibil pe portalul https://granturi.imm.gov.ro, va rămâne activ până vineri, 16 octombrie, ora 20,00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului. La acordarea microgranturilor se aplică principiul „primul venit, primul servit”. O premieră înregistrată de această măsură de finanțare o reprezintă faptul că statul își ia singur informațiile din bazele de date existente, fără a le mai solicita încă o dată întreprinzătorilor.

"Am primit foarte multe mesaje de felicitare pentru modul în care s-a putut aplica pentru măsura microgranturilor de 2.000 de euro, felicitări pe care le adresăm Ministerului Economiei și, în mod special, angajaților din acest minister. Aplicarea se face online, durează foarte puțin ca timp și este foarte simplu de realizat de către orice mic întreprinzător. Subliniez faptul că pentru această măsură NU sunt necesare certificatele de stare de urgență, așa încât îi încurajez pe antreprenori să continue să aplice proiecte până la epuizarea bugetului programului. De asemenea, un fapt demn de remarcat este acela că pentru prima oară, cu ajutorul STS, statul își ia singur informațiile din toate bazele de date disponibile (ANAF, ONRC etc.), întreprinzătorul nefiind pus pe drumuri pentru informații pe care statul deja le deținea. Acesta trebuie să fie un model de bună practică și un deziderat spre simplificare și normalizare", a declarat Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

Site-ul StartupCafe.ro afirmă însă că mulți aplicanți s-au plâns că tocmai datele colectate automat din bazele ANAF, Registrului Comerțului și altor instituții de stat, fără posibilitatea de modificare de către solicitant în formularul de aplicare, au fost eronate, motiv de neîncadrare la finanțare. Reprezentanții Ministerului Economiei i-au îndemnat pe aplicanții care au întâmpinat probleme să încerce să-și finalizeze aplicațiile în condițiile date și să facă apoi contestație, în termenul prevăzut de procedură, dacă vor respinși din această cauză, menționează site-ul citat.

Citit 1738 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.