Primăria a împodobit deja bradul de Crăciun

Primăria a împodobit deja bradul de Crăciun
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Deşi suntem încă în luna octombrie, Primăria municipiului Galaţi s-a grăbit să împodobească bradul de la intrarea în Parcul Eminescu, decorând şi băncile şi arborii. De asemenea, în mijlocul scuarului de la Inelul de Rocadă catargul drapelului s-a transformat în suport pentru un brad din ghirlande luminoase. Spre deosebire de anii trecuţi, Primăria nu a mai trebuit să organizeze licitaţii pentru iluminatul festiv al oraşului, având deja un contract încheiat pentru patru ani.

La solicitarea noastră, Primăria ne-a comunicat că montarea instalațiilor de iluminat festiv a început în data de 19 octombrie 2020 „pentru a profita de vremea favorabilă pentru executarea lucrărilor, anticipând și zilele ploioase când nu se poate lucra, pentru încadrarea în termenul de 25 noiembrie 2020”.

„Locurile în care s-au montat instalații - parțial, doar anumite categorii, în special șiruri, și nu instalații de tip figurine cu specific vizibil de Crăciun – sunt: Grădina Publică, Zona Spicu, Zona Romarta, Inelul de Rocadă și Orășelul Copiilor”, precizează Biroul de Presă.

Ce zone vor fi decorate

Conform Primăriei, zonele în care se vor monta instalațiile de iluminat festiv în acest an sunt în principal cele de anul trecut și anume: bulevardul Galați, esplanada Sălii Sporturilor, Aleea de la P-uri, Grădina Publică, Parc „Eminescu”, Parc Micro 18, Parc Micro 39, zona Primăriei Galați, zona Catedralei, zona Bisericii Catolice, intrările în oraș, străzile Bălcescu, Gării, Stadionului, Oțelarilor, Brăilei, Domnească, zona Brăilei –Navelor, rondoul cu ceas din Micro 19, dar şi bulevardul Coșbuc între Brăilei şi Basarabiei.

Cine ne găteşte

„Lucrările și instalațiile sunt executate și furnizate de către operatorul serviciului de iluminat public care are contract cu Primăria Galați pentru perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2023, respectiv asocierea SC Flash Lighting SRL – SC MK Illumination SRL”, precizează Primăria.

Este vorba despre un contract de prestări servicii pentru iluminatul public, care are și componenta de iluminat festiv, cu o valoare potențial maximală de 12.738.031,72 lei fără TVA pentru patru ani. „Valoarea efectiv alocată se stabilește anual, iar cea pentru anul 2020 este de 1.370 965,41 lei fără TVA, cu aproximativ 150.000 lei fără TVA mai mică decât în anul 2019”, ne-a declarat Primăria.

Potrivit autorităţilor, cel mai probabil aprinderea instalațiilor va fi în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie 2020.

Citit 6589 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020 00:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.