Minutele în care cetățenii se strâng în fața ușilor închise ale autobuzelor electrice aflate la încărcat, și așteaptă să li se permită să urce produc adesea iritare și chiar comentarii critice. Mai ales dacă oboseala unei zile de lucru și condițiile meteo vitrege își spun cuvântul.
De-a lungul sezonului rece, călătorii ne-au reclamat numeroase situații în care au fost nevoiți să aștepte minute în plus în stații, pentru încărcarea mijloacelor de transport. Și ne-au întrebat de ce nu pot sta în interiorul autobuzului, la fel ca șoferul. Iar noi am încercat să aflăm răspunsurile reale.
Imagea care ilustrează articolul a fost surprinsă joi, 12 martie, în stația din Piața Centrală, unde un grup destul de numeros de călători aștepta să primească acces în autobuzul aflat la încărcat. Temperatura primăvăratecă era plăcută, dar chiar și așa, minutele de așteptare păreau lungi. Pentru a explica această situație, am cerut o serie de informații companiei publice de transport și vă prezentăm răspunsurile primite.
Ce trasee acoperă autobuzele electrice
Potrivit Transurb, în prezent pe traseele 9 și 11 circulă autobuzele electrice Solaris de 12 metri, iar traseele 20 și 28 sunt acoperite cu autobuze electrice Solaris de 9 metri. În funcție de necesități, pot fi asigurate și alte trasee cu aceste tipuri de autobuze electrice.
Am fost curioși să aflăm în decursul unei zile de transport, de câte ori trebuie să fie încărcat un autobuz electric, la ce interval și pentru ce perioadă.
Transurb ne-a răspuns că, în perioada martie – octombrie, autobuzele se încarcă la stațiile de încărcare rapidă din oraș de două - trei ori pe zi, durata unei încărcări fiind de aproximativ 10 minute. În perioada noiembrie – februarie (perioada rece) procedura se efectuează de trei - patru ori pe zi, durata unei încărcări fiind de aproximativ 10 minute.
Condiții necesare
„Încărcarea autobuzelor electrice aflate în flota Transurb SA se realizează la 15 stații de încărcare lentă (2x40 kWh) din incinta Autobazei și la cele șase stații de încărcare rapidă (120 kWh) amplasate la unele capete de linii din oraș. Stațiile de încărcare rapidă folosesc tehnologia cu pantograf inversat, montat pe stâlpul de încărcare, ce coboară pe barele de contact amplasate pe acoperișul autobuzului.
Încărcarea rapidă, în principiu, se poate realiza destul de facil, conform programului stabilit, însă, întrucât vorbim de transferul unei cantități mari de energie electrică (120 kWh), sunt anumite condiții de mediu ce pot împiedica încărcarea în condiții de siguranță”, explică operatorul de transport.
De exemplu, umiditatea excesivă reduce semnificativ rezistența de izolație a întregului ansamblu și poate împiedica sau întrerupe procesul de încărcare. Depunerile de impurităti, gheață sau zăpadă pot împiedica realizarea conexiunii ori apariția arcului electric și chiar a scurtcircuitelor. Iar vântul puternic poate produce oscilații la nivelul brațelor articulate ale pantografului sau balansarea autobuzului ce afectează alinierea precisă a pantografului cu barele de contact de pe autobuz.
Transurb precizează că, înaintea punerii în funcțiune a autobuzelor electrice, conducătorii auto au fost instruiți cu privire la modul în care se desfășoară procesul de încărcare a acestora, atât la stațiile lente, cât și la cele rapide. Informațiile despre stadiul încărcării și puterea de energie absorbită sunt afișate la bordul autobuzului. Orice eroare apărută în timpul încărcării conduce la întreruperea imediată a procesului de încărcare.
„Șoferul poate întrerupe în orice moment procesul de încărcare, iar autobuzul poate părăsi incinta stației de încărcare doar după retragerea completă a pantografului”, explică societatea de transport.
Cu sau fără călători?
Evident, am întrebat și dacă, pe durata încărcării, mijlocul de transport poate primi călători în interior, mai ales în zilele în care vremea este potrivnică, iar dacă nu, care este motivul?
„Încărcarea autobuzelor electrice la stațiile de încărcare rapide de la capetele de linii este una dintre cele mai eficiente metode pentru transportul public urban, dar, ca orice tehnologie de mare putere, vine cu un set specific de riscuri. Astfel, procesul de încărcare trebuie să se realizeze cu respectarea unor reguli stricte de siguranță, atât pentru integritatea mijlocului de transport, a stației de încărcare cât, mai ales, pentru protejarea vieții persoanelor.
Astfel, printre motivele pentru care nu se acceptă ca în timpul procesului de încărcare a autobuzului sa se îmbarce călători sunt:
- producerea unui anumit balans al autobuzului, inevitabil la urcarea călătorilor, ori deplasarea acestora în autobuz, care conduc la apariția arcului electric între lamelele pantografului și șinele de pe acoperișul autobuzului, respectiv deteriorarea contactelor electrice și posibilitatea apariției scurtcircuitelor electrice;
- același balans poate provoca decuplarea pantografului și întreruperea procesului de încărcare, fapt ce necesită reluarea procesului și creșterea timpului alocat acestei operațiuni;
- tensiunea mare de încărcare (600-750V la 200-400A), poate conduce, în cazul unor incidente de izolație, la apariția pe caroserie a unor tensiuni periculoase ce pot provoca electrocutarea persoanelor care intră în contact cu caroseria autobuzului sau cu portalul stației de încărcare;
- practica generală, atât în România cât și în străinătate, dar și recomandarea producătorilor de autobuze electrice sunt că, din motive de siguranță, încărcarea acestora la capete de linie să se realizeze fără alte persoane în autobuz, în afara conducătorului auto care a fost instruit cu privire la derularea procesului de încărcare și măsurile de siguranță necesare”, explică Transurb.
Cum se rezolvă respectarea graficului
Am mai întrebat compania și ce soluții există pentru ca încărcarea autobuzelor să nu întârzie programul de transport? Transurb susține că încărcarea rapidă autobuzelor la capetele de linie este organizată astfel încât să se realizeze în intervale scurte de timp, de 5–10 minute, după un program bine stabilit, menționat în graficul de bord al șoferului, în așa fel încât autobuzele să respecte cu strictețe programul de transport.

