Încep exproprierile pentru drumul expres Galaţi - Brăila

Încep exproprierile pentru drumul expres Galaţi - Brăila
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Un proiect de hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Drum expres Brăila - Galați" a fost supus aprobării în şedinţa Guvernului de ieri.

Conform documentului, este vorba despre imobile situate pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi şi a localităţii Vădeni din judeţul Brăila, despre proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor.

"Sumele individuale aferente despăgubirilor sunt în cuantum de 5.140.000 de lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor. Sumele  se virează de către Ministerul Transporturilor în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la dispoziția proprietarilor de imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării", se arată în proiectul hotărârii de guvern.

În ceea ce priveşte construcţia drumului expres Brăila - Galaţi, reamintim că asocierea Astaldi SpA - Tancrad SRL a depus o contestaţie după selecţia câştigătorului licitaţiei - asocierea SC SA&PE Construct SRL - Spedition UMB - Tehnostrade SRL (firme controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu), care, pe 23 septembrie, a fost desemnată câştigătoarea contractului, cu o ofertă de 371.416.131 de lei, fără TVA.

Citit 9015 ori Ultima modificare Vineri, 20 Noiembrie 2020 01:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.