RECHIZITORIU (de/spre ADIO)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

mâine, la plecare, dac-o fi să vină,

am să-i spun adio dintr-o violină -

câtă aşteptare!... parcă mult prea multă!

parcă mult prea lungă!... oare mai ascultă?

dacă mai ascultă, n-are ce să-i facă,

n-are ce să-i spună celui care pleacă -

ea rămâne tristă, numai ea rămâne

sclavă dinspre-nscrisuri sfinte şi păgâne,

să-şi respecte rostul şi să ostenească

în vremelnicia surdă, omenească,

şi-n eternitatea treptelor divine,

fără glasul cestei scumpe violine!

n-are ce să-i facă, n-are ce să-i zică -

pentru-ntâia oară tremură de frică

şi-şi blestemă soarta, singură, (pe)-afară,

de necaz... fiindcă n-are cum să moară!

dinspre violină se aud solfegii -

jur pe toată viaţa, jur şi pe toţi vecii:

mâine, la sosire, dac-o fi să plece,

am să-i cânt adio, am să-i cânt... că-s rece!

Citit 8797 ori Ultima modificare Marți, 20 Aprilie 2021 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.